Creștinătate în filme seculare – reprezentări ideologice


Capacitatea artei cinematografice de a servi ca platformă pentru susținerea diverselor ideologii mai noi sau mai vechi este unanim recunoscută în lumea criticilor de film. Folosind elemente explicite (directe sau, cum se zice, „pe șleau”), implicite (indirecte, dar care pot fi deduse pe parcursul vizionării) sau simptomatice (care confirmă o tendință generală într-un context socio-cultural anume) autorii filmelor au încercat adesea să-i convingă pe privitori să adopte punctul lor de vedere cu privire la ordinea acestei lumi și la problemele cu care ea se confruntă. Feminismul, libertatea sexuală, rasismul, sclavia, religia instituționalizată, evoluționismul, globalizarea și imperialismul american sunt câteva dintre cele mai cunoscute teme care și-au găsit în filme o abordare ideologică în filme. Din păcate, adesea aceste demersuri, potențate de prezența unor simbolisme precum cel al inițierii, au fost îndreptate împotriva unor valori tradiționale, contribuind astfel la modelarea unei atmosfere ostile credinței creștine. În continuare vă voi expune două exemple sugestive în acest sens.

Portretizarea omului religios în comparație cu cel liber-cugetător se face în marea majoritate a filmelor actuale în detrimentul celui dintâi. Nu contează dacă este vorba de un om al bisericii sau de un credincios laic, el va manifesta cel puțin una din următoarele slăbiciuni, dacă nu mai mai multe, pe parcursul unui film: bigotism, lașitate, ipocrizie, fanatism, iraționalitate, lipsă de înțelepciune, lăcomie. Prin comparație, necredinciosul este de regulă cel tolerant, înțelegător, plin de compasiune, înțelept, curajos, autentic, rațional și generos. Din punct de vedere ideologic, mesajul este cât se poate de explicit și simptomatic în același timp: religia este o otravă pentru caracterul omului, iar adevărata umanitate se regăsește în omul care s-a desprins definitiv și irevocabil de eresurile trecutului întunecat. Câteva din filmele în care întâlnim acest tipar ideologic: Philadelphia(1993), Shawshank Redemption (1994), The Scarlet Letter (1995), Primal Fear (1996), Contact (1997), Inherit the Wind (1999), Dogma (1999), Chocolat (2000), Sister Mary Explains It All (2001), A Walk to Remember (2002), Evelyn (2002), Saved! (2004), Kingdom of Heaven (2005), The Da Vinci Code (2006), The Fountain (2006), Agora(2009) și The Invention of Lying (2009).

Discursurile de acest gen sunt, de regulă, lipsite de subtilitate. Ceva mai elaborat sub aspectul camuflării tonului didactic este modul în care ne este prezentată în filme religia organizată.

Tiparul ideologic este, totuși, elementar: instituțiile religioase se comportă ca instrumente al manipulării, religia organizată este irelevantă în context modern și depășită de problemele contemporaneității, iar sugestia de bază este că credinciosul ar face bine să caute cu orice preț eliberarea de constrângerile constructelor religioase tradiționale. Dacă o astfel de nuanță ideologică poate fi privită ca legitimă într-un film precum Kingdom of Heaven (2005), fiind vorba de contextul cruciadelor, în filmele care speculează asupra conspirațiilor din sânul Bisericii Catolice vorbim de ficțiune pură, probabil motivată de considerente economice: The Da Vinci Code (2006) și Angels and Demons (2009). În urma parcursului spiritual pe care îl face în căutarea adevărului despre trupul găsit într-un mormânt antic din Ierusalim, Părintele Gutierrez, eroul principal din The Body (2001), ajunge să-și ceară retragerea din cadrul instituționalizat și politizat condus din umbră de un oscur și perfid aparat eclesial al Vaticanului. În End of Days (1999) eroul principal, întruchipat de Arnold Schwartzenegger, ia pe cont propriu misiunea de a salva o fată urmărită de grupări religioase obscure și de Diavol însuși; în lupta cu cel rău, Biserica se dovedește a fi depășită de evenimente, iar el, polițistul ratat, alcoolic și depresiv, este cel care îi va da Necuratului lovitura de grație. Truman Show (1998) este și el un film care, privit din perspectivă ideologică, sugerează eliberarea de constrângerile unui sistem artificial și manipulativ, asociat adesea în cultura postmodernă cu cel al religiei instituționalizate. O retorică similară regăsim și în Pleasantville (1998), film care este o necruțătoare parabolă a demolării unei lumi rigide, modelate de ritualuri și cutume puritane, în scopul de a experimenta  eliberarea de orice judecată de valoare asupra acțiunilor umane care ar putea induce sentimentul de inadecvare, de vinovăție sau de eșec. Așa cum observă Clive Marsh (Theology Goes to the Movies), în astfel de filme spectatorul este condus spre a dezvolta sentimente anti-opresor (în Truman Show este vorba de Cristof, creatorul acelui imens studio) pentru ca în final el să rămână cu ideea că orice îl va constrânge în vreun fel sau altul trebuie distrus.

Filme de comedie precum Bruce Almighty (2003) și Evan Almighty (2007) transmit mesaje simptomatice care sprijinesc ideea tot mai vehiculată în societatea modernă de creștinism fără biserică. În ambele filme lipsește Biserica, îndemnul lui Dumnezeu pentru oameni fiind să caute în interiorul lor resursele necesare pentru a trăi o viață cu semnificație. „Vrei să vezi o minune, fiule? Fii tu o minune!” îi spune Dumnezeu lui Bruce. Cele două filme ne prezintă o religie fără carte sfântă, fără închinare, fără părtășie, fără ritualuri și fără dogme, în care toate resursele necesare succesului în viață se găsesc în om. Dumnezeu rămâne departe, în cer, ocupat cu alte probleme. Nici măcar nu mai este nevoie de o relație personală cu El.

Întâlnim un mesaj ideologizat antisistem, simptomatic în contextul discursurilor antireligioase contemporane, și în filmele adresate copiilor. The Golden Compass (2007) ne propune un discurs care poate fi perceput ca fiind o critică la adresa tuturor organizațiilor dogmatizate (Lewis Hannam, Philip Pullman film stripped of religious themes). Recentul The Lego Movie (2014) este și el un film care a fost perceput ca promotor al unui mesaj anticreștin: întâlnim între personajele negative pe „Omul din Cer”, care încearcă să-i conformeze pe toți după instrucțiunile unui manuale de utilizare și care va trebui convins să renunțe la uniformizarea caracterelor din lumea Lego, ordonată ca la carte, pentru a face loc unei lumi lipsite de constângeri, în care „totul este minunat” (Keven Newsome, The Lego Movie: One of the Most Anti-Christian Movies Ever).

Alte filme în care creștinismul instituționalizat este portretizat negativ, parțial sau în totalitate, sunt The Mission (1986), Priest (1994), The Apostle (1997), Stigmata (1999) șiThe Man Who Sued God (2001). Astfel de producții contribuie la consolidarea unei mentalități anti-biserică în societatea contemporană și la promovarea unui surogat de creștinism care nu mai are nimic în comun cu cel istoric, în care fiecare poate pretinde o religiozitate autentică și o credință în Dumnezeu fără a mai avea nevoie de o revelație propozițională și istorică, în afara unui cadru de părtășie și de autoritate eclesial. Dacă în ce privește portretizarea creștinilor în filme putem găsi și exemple pozitive, în filme precum My Big Fat Greek Wedding (2002), Tears of the Sun (2003), Cinderella Man(2005) sau Amazing Grace (2006), practic ne este imposibil să numim măcar un film secular în care creștinismul instituționalizat să fie portretizat cu adevărat pozitiv. Faptul căUnbroken (2014), recenta ecranizare a vieții lui Luis Zamperini, omite orice referință la credința creștină a eroului principal care a inspirat povestea nu face decât să confirme existența rupturii ideologice între Hollywood și lumea creștină. Nu există motive pentru a crede că această ruptură se va atenua în anii următori.

Ce învață spectatorii privind astfel de filme? Același Clive March, într-o analiză asupra reprezentării Bisericii în filmul The Magdalene Sisters (2002), ne oferă o sinteză remarcabilă:

„Doar cei ce au alte motive pentru a apăra biserica ca instituție vor pleca de la film cu credința că ea merită sprijinită în continuare. Cei predispuși să gândească negativ despre biserică și-au văzut opiniile confirmate de film. Cei nesiguri despre biserică sau care o cunosc prea puțin pleacă întrebându-se despre aceste fapte și dacă astfel de lucruri încă se mai întâmplă. Experiența vizionării acestui film, pe scurt, îi lasă pe spectatori cu un efort serios de îndeplinit dacă vor să se poziționeze într-o postură care să afirme rolul pozitiv al bisericii, atât din punct de vedere teologic, cât și din perspectivă socială.” (Theology Goes to the Movies)

Putem recunoaște contribuția unor astfel de filme la proliferarea unui curent puternic ideologic anti-biserică în lumea occidentală, nu doar în spațiul secular. Cu atât mai mult este nevoie ca spectatorul creștin să discearnă între mesajele simptomatice antisistem din filme și interesul real al autorilor de a reda fapte istorice, chiar dacă acestea pun într-o lumină negativă aspecte ale vieții bisericii. Este posibil, astfel, ca urmărind filme precum Evelyn sau The Magdalene Sisters să învățăm din greșelile trecutului fără să stigmatizăm un sistem eclesial, însă acest lucru se va întâmpla doar dacă vom fi capabili să disociem cu atenție faptele concrete relatate, așa reprobabile cum sunt, de eventualele semnificații ideologice atașate acestora.

(Publicat inițial în Revista România Evangelică)

Anunțuri

11 gânduri despre “Creștinătate în filme seculare – reprezentări ideologice

  1. Foarte interesantă analiza, mai ales că face parte dintre temele la care rezonez cu uşurinţă (da, recunosc, îmi plac filmele).
    Două remarci: a) am simţit lipsa Carelor de foc (Chariots of Fire) şi b) nu cred că Misiunea (The Mission) are per se un mesaj anti-creştin şi nici chiar anticlerical. Să mă explic:
    1. Filmul este una dintre puţinele super-producţii holywoodiene care tratează serios, delicat şi nepolemic probleme esenţiale ale creştinismului: mîntuirea, iubirea aproapelui, raportul Dumnezeu – cezar, persistenţa/perisabilitatea graţiei divine, crizele de conştiinţă ale creştinului etc.
    2. Critica făcută Bisericii Catolice este mai curînd politică, decît teologică sau dogmatică, filmul, măcar din perspectiva mea, avînd un aer protestant (calvin?) să-i zicem.

    1. Îți voi răspunde după aceeași structură, pentru a fi mai ușor de urmărit.
      a. Chariots of Fire îmi pare a fi mai degrabă un film de privit din perspectiva relației har/efort uman; eu așa l-am abordat în studiul meu
      b. nici eu nu cred că The Mission are un mesaj anti-creștin per se; am spus despre el că creștinismul instituționalizat e zugrăvit într-o notă negativă
      1. de acord
      2. în afară de Luis Bunuel – care, orice s-ar spune, nu e holywoodian 😉 – nu știu vreun autor care să fi luat prin film teologia catolică la bani mărunți. Biserca Catolică rămâne vulnerabilă în fața abordărilor politice, lucru de care au profitat din plin Dan Brown și alții asemenea lui. The Body este un alt exemplu în acest sens, chiar și Godfather 3

    2. Vai, am uitat de Scorsese, care atacă și el într-un discurs cinematografic problema celor două naturi ale lui Hristos în The Last Temptation of Christ …

    1. Trebuie să îl mai văd odată. L-am urmărit cu unul dintre băieții mei și ne-a plăcut tare mult …
      … dar nu-mi dau seama de ce. Mă mai gândesc.

  2. Nu știu dacă ai vizionat True Detectives, prima serie. Aici e o discuție despre religie a celor doi colegi, interpretați de 2 mari actori. Descrierea hooludiană se potrivește ca o mănușă: credinciosul, un creștin cu o viață duplicitară, ateul , mai așezat.

    1. Unele idei din filme sunt atât de previzibil așezate într-o simptomatică ideologică, încât nu mă mai miră nimic; anticipez, vizionez, iar apoi îmi zic cu satisfacție „Ți-am zis eu!” … 😉

      1. Mă uit cu drag la filmele vechi sau la cele dinafara culturii americane, fiindcă mă surprind, mă fascinează. Precum o carte bună a fost filmul despre martiriul călugărilor catolici din Tibhirine.

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s