Muzica, o nouă dimensiune (1)


De nepovestit, ea, muzica, este în sine o poveste,
în care personajul principal este ascultătorul,
iar tăcerea sa cea mai desăvârșită intrigă
din câte s-au gândit vreodată.

Bach – Brandenburg Concerto No.6 in B flat major BWV 1051 – II Adagio ma non tanto

Unul dintre cele mai frumoase discursuri polifonice din câte există. Compus în perioada cea mai laică a carierei compozitorului – dacă se poate evidenția așa ceva la Bach – acest fragment încununează seria Brandenburgicelor prin explorarea unor mijloace de expresie muzicală cu totul deosebite pentru epoca barocă.

Practic, avem o singură frază muzicală reluată de mai multe ori, însă nu mecanic, pe orizontală, căci este un discurs verticalizat de progresia expresivității; de fiecare dată ai impresia că se încearcă ceva mai bun, mai frumos, mai profund, însă dacă nu ești foarte atent nu poți face diferența între fragmentul pe care îl asculți și cel precedent. Mai mult, cred că interpreții sunt ei înșiși prinși în această capcană a apropierii de idealul perfecțiunii.

Ca un gol ce nu poate fi de nimeni și de nimic umplut, spațiul creat de armoniile lui Bach ne invită la o asumare existențială a condiției neîmplinirii. Omul e dator să-și ducă lupta până la capăt, cu demnitate, cu curaj, cu frică. Doar așa se poate trăi cu acel neîndurător gând al absenței. Fiecare reluare devine respirație, reflex, bătaie de inimă.

Abia după ce ultima măsură se va fi consumat în zboru-i deloc lin, îți dai seama că nu a existat nici o clipă acel spațiu făr` de nimic, că totul s-a datorat acelei noi dimensiuni în experiența ta într-ale armoniei pentru care n-ai fost pregătit niciodată, dar pe care ai visat-o de când te știi. Pentru că, spre deosebire de meșterii din Câmpia Șinearului, Bach a avut harul de a-și ridica turnul zidit din șoapte ale unei alte lumi până în vecinătatea îngerilor.

Atât doar mai zic: odată ajuns acolo, maestrul nu mai poate face nimic pentru tine. Nici nu mai e nevoie, căci acolo te așteaptă cineva, de atâta vreme …

*

Anunțuri

3 gânduri despre “Muzica, o nouă dimensiune (1)

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s