Filmul, ireal de viu …


Zici că filmul e realitate, da? Unde ai mai văzut apus de soare însoțit de acea muzică sugestivă, de un lirism excesiv, în altă parte decât în filme? Când ai deschis un plic cu un conținut „fierbinte” (o știre trăznet, o notă de plată) ai auzit cumva un fond muzical care să sugereze o atmosferă de mister? Cunoști vreun eveniment din viața ta care să se fi scurs în slow motion? De câți oameni te-ai putut apropia atât de indiscret, în close-up, precum o cameră de filmat?

De ce privești ficțiunea ca și cum ar fi viață?

Nop, nu ai voie nici să spui că nu e realitate! Păi de ce mai plângi cu cei ce suferă în film? De ce tremuri în clipele de suspans? De ce te bucuri că băieții cei buni au salvat situația și ești mulțumit de faptul că el și cu ea se sărută la final, semn că vor fi fericiți de acum încolo până la adânci bătrâneți?

De ce privești viața ca și cum ar fi ficțiune?

Mda, nu mai știi ce să zici … Nici eu. Știu doar că privim, că trăim și că suntem aproape –  și totuși la ani lumină – de alte trăiri. Iar ecranul nu e în fața nostră, căci atunci când vizionăm un film mintea este ecranul. Suntem acolo, în miezul evenimentelor, totuși afară. Suntem în acea lume, totuși nu-i aparținem. În esență, acțiunea nu se desfășoară pe un ecran, ci într-o inimă; de aceea, faptele reprezentate sunt reale și fictive în același timp, iar întrebarea mea – iartă-mă! – nu are nici un temei.

Căci cine poate deosebi viața de ficțiune în experiența vizionării unui film?

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s