23.1


Domnul este Păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic.

Mai țineți minte vremurile în care se mai putea vorbi despre una dintre cele mai importante îndeletniciri de toate zilele din viața unui om obișnuit, mersul la piață? Dacă da, cam asta e tot ce mai rămas din ideea tradițională, amintirea unui obicei. Astăzi piața a invadat spațiul social folosind întreaga gamă de mijloace de comunicare moderne. E greu să îi mai stabilească cineva granițe, e mult prea târziu pentru asta; dacă în vechime agora era o parte bine definită a universului social, comparabilă în importanță cu templul, în zilele noastre ea este omniprezentă între oameni. Se autoinvită în spațiul virtual sau real al omului, îi studiază preferințele și îi trimite neobosită oferte tot mai greu de refuzat. Pentru omul modern agora e cosmosul. El nu mai merge la piață, căci trăiește într-însa.

Acest fapt este resimțit la nivel personal ca un cronic sentiment al lipsei, al unei penurii existențiale ce se reflectă în special în relația cu unele valori clasice, tot mai îndepărtate, mai abstractizate. Nu, nu e acel gol augustinian pe care numai Dumnezeu l-ar putea umple. Este vorba despre un pustiu fără orintare: ducem lipsă de produse și de servicii pe care să le ordonăm într-un spațiu semnificativ pentru noi și datorită cărora să putem marca trasee prin viață, spre propria noastră justificare și spre edificarea celor din jur.

Nu cred că mai este valabilă teza lui Adam Smith cu privire la rolul interesului privat în dezvoltarea economică; lipsa – acel sentiment bine temperat al unei insuficiențe metafizice – este adevăratul motor al dezvoltării în contemporaneitate. În același timp, insuficiența aceasta este și mâna moartă a economiei moderne, pentru că sub oblăduirea ei afacerile își pierd sensul metafizic de odinioară, cel atât de bine documentat odată de către Max Weber.

Programele TV, reclamele, filmele, predicile, cântecele: toate fac apel la același sentiment al lipsei în care ne aflăm din punct de vedere material sau spiritual. Iar lipsa este bună, căci ea ne ține vii, treji, angajați într-o perpetuă căutare fără (re)găsire. I Can`t Get No Satisfaction, celebra piesă a celor de la Rolling Stones, e un imn al vieții, oda bucuriei neîmplinirii unei lumi în plină căutare. Bucurați-vă, oameni buni, și să știți că nu vom găsi niciodată ce căutăm – asta e clar. Nu-i nimic, mai încercăm. Încă odată. Un pic mai mult. Mai tare. Mai cool. Mai fierbinte. Atât timp cât nu găsim ce căutăm suntem vii. Moartea este a celor care au găsit, pentru această lume ori pentru cea ce va să vină, împlinirea tuturor celor visate.

Ș-atunci înțeleg de ce acest prim vers de psalm îmi stă pe inimă ca o piatră de poticnire în fața mirajului tot mai sofisticat al unei lumi tot mai puternice, mai prospere și mai solid amplasată în sferele de înaltă definiție ale uitării de sine. Generația de piață nu are nevoie de păstor; tot ce îi este necesar viețuirii se găsește pe tarabă, la prețul corect. La ofertă.

Anunțuri

Un gând despre “23.1

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s