Ziua în care ne încăpățânăm să nu iubim


„Chiar dacă […] nu sunt nimic.”
de prin 1 cu 13

Existăm în măsura în care îngăduim existența aproapelui; și mai bine, pe măsura bunătății pe care i-o arătăm. Umbra noastră pe pământ devine o binecuvântată răcoare în cumpătarea simțirilor de sine, în atitudini smerite față de semeni, în generozitate, altfel e temelie a deșertăciunii. Nu putem fi ignorați: cele pe care le căutăm din toată inima, binele, dreptatea, adevărul, mântuirea oamenilor strălucesc în valea nedreptății și silniciei datorită Soarelui ce le inspiră și le revarsă până dincolo de granițele capacităților noastre de pricepere. Iar El, Tatăl oricărui dar desăvârșit, este Iubitorul de oameni, pe când noi mărturia faptului că Jertfa nu s-a făcut doar din dreptate.

Vai de cei ce ne vom trezi dimineață pentru a nu găsi nimic din toate astea pe cărările zilei! Vai de ziua în care nu ne vom plăcea iubindu-l pe Dumnezeu și pe cel căutat de El! În ziua aceea nu vom fi nici măcar amintirea vieții de odinioară.

Anunțuri

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s