Gone with the (re)wind


<PLAY>

Așadar, urcă dumnealui la amvon, un individ bine făcut, ponderal și cu o gușă proeminentă, pentru a ne mărturisi cum Dumnezeu îi conduce viața în toate cele, cum să îi urmăm exemplul de credincioșie etc, etc. Uite, de pildă, ne povestește cum a trecut el printr-o incredibilă criză de tensiune, de până și doctorii se mirau, nu de faptul ca n-a paralizat, ci că n-a murit de-a binelea. Iar el a fost o viață întreagă sănătos tun, chiar dacă sacoul se încăpățânează de multă vreme să nu-i acopere într-un mod decent burdihanul (nimeni nu se mira cum e posibil așa ceva). Ah, Dumnezeu i-a dat o lecție, dar nu despre cum să mănânce mai sănătos, nici despre a face mai multă mișcare, nu, nu, nu, ci despre cum să depindă mai mult de El.

<PAUSE>

Cum nu cred că e vorba de versetul acela din Evanghelie, despre cei ce vor crede, că se vor îndopa cu tot ce le poftește inimioara, fără să le crească colesterolul, rămân la recomandarea aceea care spune că pentru sănătatea mea spirituală ar trebui să evit a mai consuma astfel de mărturii.

<STOP>

<EJECT>

Anunțuri

Un gând despre “Gone with the (re)wind

  1. Într-o deja tradițională tiradă, un pastor „demonstra” cum devine omul alcoolic. Și totul începea, evident, cu primul pahar de vin (care, în mod obligatoriu, devenea primul pas spre iadul beției). După care, la masă, mărturisea cu veselie că atunci când vede paste făinoase nu se poate abține 🙂

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s