Mijlocul este mesajul (1) – automobilul


FAIRVIEWFORD-8-3
Sursa: http://autobarnmotorsports.com/

Circulă prin imaginarul colectiv această impresie despre șoferii mașinilor de fițe (le știți voi care), că sunt tupeiști, nesimțiți și că par a considera că legile de circulație sunt valabile doar pentru muritorii de rând. Pe la noi BMW-ul a fost adesea asociat, mai în glumă, mai în serios, unei spețe sociale anume. Asta înseamnă că nu e nevoie să știi mai multe despre posesorul unei astfel de mașini: brandul acesteia îți oferă toate informațiile necesare despre șofer, uneori chiar și despre pasagerii acestuia.

Dirigul meu, la întâlnirea de zece ani, avea încă aceeași Dacie răblegită cu care l-am lăsat la absolvire, în timp ce noi, foștii lui învățăcei, încercam să impresionăm cu cai putere, cu sigle și cu scaune tapițate cât mai mișto. Altă mașină, alte înțelesuri …

wae
Sursa: http://www.slate.com/

Totuși, s-ar putea să fim nedrepți cu toți aceștia. Căci – nu-i așa? – există șanse reale ca de vină pentru toate astea să nu fie șoferii, ci mașinile lor. În acest caz, am putea să recunoaștem faptul că marca unui automobil este, prin ea însăși, un mesaj care produce efecte. Cine nu a experimentat în viața lui, într-un interval de proximitate mai mic de două ore, o prăbușire existențială ca de la un Audi tunat, tapițat în piele și cu boxe demne de Woodstock, la un Opel Kadett 1.6D nu poate înțelege despre ce vorbesc. Repet, totuși: mașina e un mesaj, iar efectele ei suntem chiar noi, cu glume, cu fițe, cu gelozii, cu nostalgii, cu mâinile pline de ulei și mândria cocoțată pe cric …

Anunțuri

Un gând despre “Mijlocul este mesajul (1) – automobilul

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s