Nu vedem, doar credem


Ferice de cei ce n-au văzut și au crezut.
Evanghelia lui Ioan 20:29

Îmi pare rău, dragii mei, dar nu citiți bine. Toma nu a cerut o probă video, ci privilegiul de a fi martor ocular al unei realități. Nimic din ceea ce vedem astăzi despre Înviere – filme, lucrări de artă, dramatizări, mărturii mai mult sau mai puțin istorice – nu înseamnă a vedea, după dicționarul acelor vremuri. Ei nu aveau cunoștință decât despre două mijloace ale informării: prezența la fața locului și, atunci când acest lucru nu era posibil, mărturia oamenilor.

De aceea, oricâte imagini am vedea și oricâte am cere, nu suntem în papucii lui Toma. Privim, dar nu vedem. Înregistrăm doar mărturii pe care putem alege să le credem sau să le respingem. Fiecare act artistic menit să ofere reproducerea unui fapt istoric este, într-un fel, o expresie a resemnării în fața gândului, cu care nu se poate trăi altfel, că n-am fost acolo, că n-am văzut, că ni s-a spus despre ce s-a întâmplat undeva, cândva. Rezistăm uitării, ne împotrivim gândului că am pierdut ceva esențial datorită faptului că n-am văzut, n-am auzit și n-am pipăit noi înșine acele lucruri.

Iar în Evanghelia lui Ioan, doar cine a văzut a crezut. Nu a vrut Toma să fie chiar el prima excepție de la regulă. Însuși autorul, ucenicul preaiubit, este martor, unul căruia i s-a dat harul de a vedea pe pământ o slavă ca slava singurului născut din Tatăl. Iar el pentru noi nu poate face altceva decât să scrie, să ne mărturisească nouă, celor ce n-am văzut nimic, despre viața ce s-a arătat. Dacă ar fi avut mijloacele necesare, sunt convins că ar fi făcut și niște fotografii, poate chiar ar fi înregistrat una dintre cuvântări, vreun semn, cine știe … Dar, chiar și așa, tot n-am fi văzut ce a văzut Toma, iar credința noastră ar fi fost fi venit tot în urma auzirii. Mai precis, fiind pe nevăzute, e vorba de un simț tactil care implică toată paleta de senzații, de la muzică și culoare, la fontul folosit, la vocea predicatorului sau la momentul și locul alese pentru re-prezentare. Căci o poză, un film, o scenă sau o poveste nu pot niciodată să ne ducă acolo, oricât de mare le-ar fi definiția și măiestria reprezentării, ci doar să readucă timpurile și spațiile marilor fapte ale credinței mai aproape de palmele noastre, spre a le pipăi, spre a vedea nu cum s-a întâmplat, dar spre a înțelege ce ni se întâmplă.

Nu mai vedem semnele cuielor din trpul Său, ci semnele de omul patimilor noastre, răstignit față de toate cele ale lumii. Asta dacă credem că Învierea Lui are vreun efect și asupra învierii noastre, altfel totul e doar pulbere și vânt …

Anunțuri

3 gânduri despre “Nu vedem, doar credem

  1. Ti s-a dat aproapele, precum eva lui adam, ca sa nu mai fi nevoit sa crezi. Credinta se supune si ea legilor fizice la care este supus purtatorul ei: trebuie sa moara ca sa traiasca. Trebuie sa vada (credinta sinucigasa?) ca sa aiba valoare

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s