Hyper-anxietate


Dacă mi-e teamă de un lucru cu privire la lumea virtuală, acela nu este că ea ar putea vreodată să ia locul realității și să uzurpe bunul simț al viețuirii între cele naturale, ci că virtualul poate fi el însuși o gaură neagră a realității, una atât de puternică încât să absoarbă întreaga realitate din juru-i, referită, trăită sau zămislită (fără să conteze pe ce căi), transformând-o în adevăr, adică în cea mai reală dintre realitățile acestei lumi, pentru aservi apoi ca paradigmă a experienței divinului, asta pentru că – nu-i așa? – „lucrurile de sus” despre care vorbesc teologii sunt, tot așa, cele absorbite în experiența credinței, devenite ele însele mai reale decât orice altă realitate iar istoria nu este altceva decât o proiecție pe axa concretului a unor urme discrete ale celor întâmplate în acel punct de singularitate a ființei, unde nu e nici suspin, nici întristare, ci doar autenticitate în stare pură, decantată de mizeria în carea ne-a adus pofta nestăvilită după iluzii. De aceea, mi-e teamă de ce și cum văd eu însumi, nu de cine mă vede sau îmi monitorizează în vreun fel sau altul activitatea.

Anunțuri

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s