Ați observat, nu-i așa, că nu există om pe paginile Evangheliei lui Ioan care să fi ajuns să creadă cu adevărat ceva în privința Celui ce S-a făcut trup și a locuit printre oameni plin de har și de adevăr, fără să fi văzut în prealabil ceva anume. Iar a vedea nu este a înțelege, nicidecum. Superbă este, în acest sens, relatarea descoperirii de către cei doi ucenici a mormântului gol.[1] Înțelegerea se agață foarte greu de inima omului, să recunoaștem.

Noi știm însă că evanghelistul nu a scris aceste lucruri pentru ca să le faciliteze cititorilor o percepție anume („v-am scris ca voi să vedeți”, „v-am scris ca voi să auziți” ori „v-am scris ca voi să citiți și să fiți informați” etc), și, în consecință nu pentru a amplifica definiția unui discurs, în scopul de a convinge și a aduce înțelegerea unor realități, ci pentru nimic mai puțin decât ca aceștia să creadă.[2] Fără să fi văzut, iar asta nu pentru că a vedea este un lucru rău – repet, toți au făcut-o pe paginile evangheliei – ci pentru că ispita înțelegerii, călită în cuptorul opulentei noastre priceperi hermeneutice, este mult prea mare și riscă să ne scurtcircuiteze legătura cu Cel nevăzut. Noi toți trăim astăzi în imperiul iluziei care spune a vedea este a înțelege. Priceperea a prins și ea viteza luminii în zilele astea. Prin imagini avem acces direct în miezul lucrurilor, credem. Înțelegem tot mai multe, citind tot mai puțin. O fotografie face cât o mie de cuvinte, nu? O privire ne e deajuns. De aceea îi privim condescendent pe ucenicii care, în special în relatarea ioanină, par să nu priceapă nimic din ce li se întâmplă, de la început și până pe ultima pagină, deși văd, aud și pipăie tot ce li s-a dat cu privire la Cuvântul vieții.

Auzirea, ca mijloc și ca paradigmă, exclude fast-believingul, credința aceea care se zămislește  instantaneu în inima omului pus față în față cu Evanghelia. Auzirea cere timp, atenție, tăcere. Atunci când vedem, întreg procesul care ne conduce la înțelegere capătă o viteză amețitoare. Cuvintele de ordine ale zilei informaționale sunt instant și simultan. Unul dintre efectele cele mai hilare ale acestei stări de fapt este că adesea avem impresia că înțelegem ce vrea cineva să ne comunice chiar înainte de a începe să-și distribuie mesajul.

Credința vine în urma auzirii, așadar, nu are de-a face cu o metodă, ci ne atrage atenția asupra unui mijloc participativ de comunicare a adevărului. E despre cum crește adevărul în noi și noi prin el. Tot astfel, vederea, ca mijloc plasat în antiteză, ne avertizează asupra pericolului ajungerii la capătul cursei în absența unei alergări. Nu are nici o legătură, nici cu artele vizuale, nici cu icoanele, cu nimic din toate astea, ci cu modul în care înțelegem să conviețuim cu revelația. Căci, pe de altă parte, Scriptura ne amintește și despre o viețuire prin vedere:

Noi toți privim cu fața descoperită, ca într’o oglindă, slava Domnului, și sîntem schimbați în acelaș chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.[3]   

Privim muzica cerului, în timp ce credem, pentru a înțelege și a fi înțeleși.

[1] Petru și celalt ucenic au ieșit, și au plecat spre mormînt. Au început sã alerge amîndoi împreunã. Dar celalt ucenic alerga mai repede decît Petru, și a ajuns cel dintîi la mormînt. S’a plecat și s’a uitat înlãuntru, a vãzut fãșiile de pînzã jos, dar n’a intrat. Simon Petru, care venea dupã el, a ajuns și el, a intrat în mormînt, și a vãzut fãșiile de pînzã jos. Iar ștergarul, care fusese pus pe capul lui Isus, nu era cu fãșiile de pînzã, ci fãcut sul și pus într’un alt loc singur. Atunci celalt ucenic, care ajunsese cel dintîi la mormînt, a intrat și el; și a vãzut, și a crezut. Cãci tot nu pricepeau cã, dupã Scripturã, Isus trebuia sã învieze din morți. (Evanghelia după Ioan 20:3-9, evidențierile îmi aparțin)

[2] Isus a mai fãcut înaintea ucenicilor Sãi multe alte semne cari nu sînt scrise în cartea aceasta. Dar lucrurile acestea au fost scrise, pentruca voi sã credeți cã Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu; și crezînd, sã aveți viața în Numele Lui. (Evanghelia după Ioan 20:30-31)

[3] 2 Corinteni 3:18

2 gânduri despre “De ce nu „prin vedere”? De ce, totuși, privim?

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s