Ați observat – nu-i așa? – graba cu care se reped unii să interpreteze mesajul pe care ni-l transmite dimensiunea absenteismului de la abia trecutele alegeri locale (cu un București codaș, poziționat undeva pe la o treime din populația cu drept de vot). Semn de lehamite. Dezamăgire. Un blam acordat clasei politice. Un avertisment. Dezinteres. Strigăt de ură. Altele ca acestea.

Că votarea în sine, ca act democratic fundamental (Cristian Tudor Popescu folosește chiar cuvântul „ritual”, referindu-l), este prin ea însăși un mesaj fundamental despre exercițiul libertății în comunitate, indiferent de conținut, adică de alegerea propriu-zisă, pare mai ușor de priceput și de asimilat. Iată că și refuzul de a vota este de asemenea un mijloc de comunicare. Iar problema, și aici, nu este de conținut, căci îl intuim cu toții. Problema este cine se crede îndreptățit să dea o interpretare acestui mesaj. Câștigătorul? CTP? Învinșii? Partidele? Fiecare, în propria-i conștiință?

Căci primul rezultat al unor alegeri este însuși votul. Prin realizare sau prin omisiune. Uităm prea repede asta, pentru a ne crampona iremediabil în niște nume și în niște cifre. E adevărat că urmează, preț de vreo patru ani, pentru fiecare după cum și-a așternut, vremea festinului …

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s