Mijlocul este mesajul (2) – căsătoria între un bărbat și o femeie


Marea problemă pe care promotorii ideii de căsătorie homosexuală o au atunci când încearcă să convingă Biserica de legitimitatea teologică a acestui fapt odinioară de la sine înțeles ca absurd este absența unui mit fondator. Căci, oricum ar întoarce-o aceștia, mitul fondator al căsătoriei este unul hetero. „De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa, și se va lipi de nevasta sa, și se vor face un singur trup.”[1] citează Mântuitorul, după ce în prealabil ne aduce aminte că s-a făcut de la bun început o parte bărbătească și o parte femeiască.[2] Au fost un Adam și o Evă la început, în prima sfântă unire a căsătoriei, iar fiecare mariaj ce le-a urmat a fost un imitatio al acelui act primordial împlinit de Dumnezeu între un bărbat și o femeie.

Căsătoria homosexuală este, așadar, un obiect ce ni se propune a fi între cele sfinte în virtutea unui proces ilegitim, lipsit de recursul la o istorie sacră în care omul să pășească prin actul cununiei. Fără istoria ab origine, mitul e basm, nimic mai mult. Căci toate cele ale sacrului pe care le împlinim le facem nu de capul nostru, ci pășind pe urmele cuiva. Ne rugăm, ne închinăm, iubim, iertăm și slujim pentru că în toate astea ni s-a dat un sfânt model, vrednic de imitat:

Mesajul Mântuitorului este în primul rând un exemplu care cere să fie urmat. După ce a spălat picioarele apostolilor, Iisus le-a spus: ”Că v-am dat vouă pildă, ca, precum v-am făcut eu vouă, să faceți și voi” (Ioan 13, 15). Umilința nu este decât o virtute; dar cea care se practică după modelul Mântuitorului este un act religios și un mijloc de salvare; ”Precum eu v-am iubit pe voi, așa și voi unul pe altul să vă iubiți” (Ioan 13, 34; 15, 12). Această dragoste creștină este consacrată prin exemplul lui Iisus. Practica actuală anulează păcatul condiției umane și divinizează omul. Cel care crede în Iisus poate face ceea ce el a făcut; limitele și neputiința sunt abolite. ”Cel care crede în mine va face și el lucrurile pe care le fac eu …” (Ioan 14:12).[3]

Sacrul nu poate fi creat, ci doar descoperit și primit ca atare, cu teamă, dar și cu bucurie. Căsătoria dintre un bărbat și o femeie este un astfel de act sacru. Cealaltă „căsătorie” se dorește a fi sacralizată de om, cu de la sine voință și autoritate, dar a admite că e posibil așa ceva este totuna cu a admite că omul s-a îndumnezeit deja pe deplin. Căci numai prin îndumnezeire omul se poate legitima ca creator de mituri.

Ce spune, așadar, încăpățânarea noastră de a mărturisi doar căsătoria tradițională între un bărbat și o femeie? Nu că suntem homofobi, nu despre asta e vorba aici, ci că nu suntem dumnezei, că nu putem pretinde puterea de a sfinți ce n-a sfințit Dumnezeu, că nu putem uni ce n-a unit El. Mărturisim că nu suntem deschizători de drumuri, ci că clipă de clipă pășim pe urmele Cuiva. Ne recunoaștem condiția mundană și nevoia de cer.

Ca să accept căsătoria homosexuală, ar trebui să accept că întreaga mărturisire care m-a făcut să fiu ceea ce sunt acum este, ea însăși, o plăsmuire omenească, una destul de ingenioasă, poate chiar folositoare unora. Departe de mine gândul acesta.

[1] Facerea 2:24

[2] Matei 19:4-5

[3] Mircea Eliade, Mitul eternei reîntoarceri

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s