Într-o epocă în care virtualul ne separă tot mai mult de materialitate, de realitatea fizică înconjurătoare, și într-un veac în care le judecăm pe toate prin intermediul unor procedee mediate (reportaje, fotografii, clipuri video) nu cred că ne-ar strica să ne aducem aminte, măcar vremelnic, de țărâna din care am fost zămisliți. Simțim tot mai puțin pământul sub picioare, nu mai mergem pe el,  ci plutim serafic deasupra a toate, din pricina prea multor aripi pe care ni le-am confecționat. Din acest motiv, simțim puțin și percepem monstruos, trăim într-o cronică înstrăinare de codru, de râu și de ram. Toate gunoaiele sub care sufocăm frumusețile patriei nostre sunt o dovadă, între cele mai vulgare, în acest sens. Nu mai suntem în stare să admirăm un apus de soare fără un aparat foto la îndemână. Nici măcar să ne raportăm într-un mod decent la un act de normalitate culturală nu mai știm, în absența acelei odihne de odinioară, acum  uitată pe deplin.

De aceea, eu cred că orice demers care se pune în calea înstrăinării noastre de codru, odinioară fratele nostru, este meritoriu și trebuie sprijinit. Este și cazul campaniei de achiziție a sculpturii lui Constantin Brâncuși, Cumințenia Pământului.

Nu știu să o explic. Nu pretind că îi înțeleg lui Brâncuși intenția artistică, ideea originară. Pentru mine, această sculptură reprezintă un simplu și elementar paradox: deși titlul ei mă trimite cu gândul la o formă de percepție – sau de exprimare de sine? – a materialului, ea îmi înfățișează pur și simplu o ființă umană, o femeie. Doar atât.

Ah, dar e un simbol, nu pricepi? Poate. Pentru mine, însă, e un semnal de alarmă, căci nu înțeleg cum vine asta, despre ce cumințenie poate fi vorba. Pământul nu e cuminte, e mort: cum îl pun așa stă. Eu îl modelez, eu îi spun ce formă să ia, eu îl pun să muncească pentru mine. Apoi, dacă am timp, mă uit la toată lucrarea pe care am făcut-o. Atunci – abia atunci – încep să văd dacă pământul e, în adevăr, cuminte …

… asta dacă nu cumva, în timp ce lucram de zor, fără să iau seama la viața din mâinile mele, i-am împrumutat și lui o fărâmă din nemernicia mea.

2 gânduri despre “Cumințenia pământului și nemernicia oamenilor

    1. Aia cu Stalin? Oribilă! Înțeleg că, poate, sunt în pană de idei, că ideea cu vedetele care zic că „Brâncuși e al meu” nu mai merge, dar nu pot să cred că nu era loc pentru ceva mai de bun simț …

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s