În adevăr, speranța moare ultima.

Între atâtea alte semne, unul dintre cele mai sigure în a certifica un deces este disoluția așteptărilor cu privire la obiectul defunct (vezi bine: nu doar oamenii mor, ci și ideile, proiectele, visele, speranțele, simbolurile, mijloacele de expresie, credințele …). De la cele moarte nu mai așteptăm nimic, căci prezențele lor se convertesc în amintiri. Ele devin icoane în fața cărora ne aducem tributul de emoție pe care l-am acumulat de pe vremea când încă mai ceream ceva. Uneori, haideți să recunoaștem, folosim aceasta ca pe un mijloc de a ucide. În loc să omorâm subiectul, înmormântăm în dispreț și în dezamăgire toate așteptările pe care le aveam de la acesta, una dintre cele mai importante fiind, desigur, și aceea a învierii din morți, a reabilitării.

A-i cere aproapelui tău ceva, a avea așteptări de la el – de orice fel vor fi acestea – este totuna cu a-i reflecta viața în oglinda inimii tale. Desigur, astfel de reprezentări pot fi mult distorsionate, dar asupra acestui fapt vom reflecta cu o altă ocazie. Important este acum să înțelegem rostul speranțelor omenești în menținerea vieții pe planeta noastră.

Căci, trebuie spus, noi trăim într-o vale a morților vii.

Poate ieși ceva bun din Nazaret?

Poate să iasă un om cumsecade dintr-un pui de țâgan?

Ce așteptări poți să ai de la un urmaș de-al lui Mahomed?

Mai poate da ceva bun pentru România clasa politică actuală?

Apoi, să nu uităm că Dumnezeu e mort pentru cei ce nu mai așteaptă nimic de la El.

Dar tu ești încă aici. În timp ce morții îi jelesc pe cei ce nu mai sunt, tu știi că ești viu atât timp cât există măcar o persoană în această lume care să aibă așteptări de la tine. Ah, multe dintre ele vor fi nerealiste! Ce dacă? Chiar dacă nu-ți sunt pe plac și par a te deranja, ele sunt pentru ființa ta oxigen, viață. Respiri clipă de clipă visele clădite pe umerii tăi. Nu te lupta cu ele, lasă-le în pace! Poate că nu e menirea ta să le transformi pe toate în realități, dar în mod sigur nu ești chemat să lupți împotriva lor. Nimeni n-a biruit vreodată vântul. Cei ce au înțeles asta au construit corăbii, mori de vânt, planoare. Folosește-te de puterea acestor așteptări pentru a naviga. Caută prin ele să-ți distilezi propriile așteptări cu privire la tine.

Nu uita, în același timp, să îl aștepți pe Dumnezeu în toate. Fii nerealist, ireverențios în pretenții, obraznic chiar. Cu siguranță, El nu ți le va împlini pe toate, iar atunci când o va face le va alege pe cele mai puțin așteptate. Cere-i tot, luna de pe cer, dacă vrei. Nu știu dacă ți-o va da, în schimb sunt convins că se va bucura să-L recunoști viu, ca pe o prezență reală pe cărarea vieții tale, nu doar ca un simbol bun doar de afișat pe un perete, la loc de cinste. Poate că îți va da doar un licurici, ca răspuns moftului tău, însă prezența Sa îți va fi suficientă pentru a birui în noaptea cea grea …

Cere și ți se va da.

Căci speranța, alături de dragoste și de credință, rămâne.

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s