Parole – fanatism


Contrar aparențelor și presupunerilor pripite, de suprafață, fanatismul religios își trage în principal seva nu din nezdruncinate convingeri cu privire la ordinea celor sfinte, ci din pofte nepotolite care se războiesc în măruntaiele omului. Setea de putere, foamea după relevanță, iubirea de bani și de plăceri. Mirajul prosperității, cele șaptezeci și două de fecioare care îl așteaptă pe credincios în rai, veșnică sănătate, moartea dușmanilor. Unor lucruri ca acestea li se adaugă un alt ingredient esențial: proximitatea întâlnirii lor, acel acum și aici existențial care ucide orice speranță cu privire la eternitate sub tăvălugul certitudinilor zilei. Fanaticul trăiește în toată grozăvia lui un acum continuu al dorinței; cohorta de vise în care își botează proiectul său de viață îl obligă la acțiune imediată, asta pentru că îi este imposibil oricărui astfel de proiect să suporte amânarea împlinirii. Fanaticul este vierul care nu mai are răbdare și culcă smochinul neroditor la pământ într-o febrilă și neostoită căutare de rod pe placul inimii sale.

Asemeni unei tumori canceroase care se dezvoltă cu repeziciune scurtcircuitând procesele mult prea lente ce asigură funcționarea unui organism sănătos, fanatismul se dezvoltă ca o scurtătură în viața de credință a unei comunități între dogmă și imaginea ei reflectată în prezența Cerului peste fii oamenilor. De aceea, el se bazează în primul rând pe vedere, căci imaginea e mai rapidă, ba chiar e capabilă să-I ofere iluzia simultaneității în comunicare, în cunoaștere, în înțelegere.

Fanatismul religios are de-a face puțin, puțin de tot, cu religia, chiar îi este străin, tot așa cum tumoarea îi este străină organismului în care se dezvoltă. El este vis devenit (re)acțiune, e un fel pragmatism clinic. Se recomandă ca un nivel superior de trăire, de dedicare, însă pe noi nu ne va putea induce în eroare. Căci nu e prea multă credință, ci prea puțină speranță. Și, până la urmă, dacă e să spunem lucruilor pe nume, nu e nimic altceva decât moarte.

4 gânduri despre “Parole – fanatism

  1. Fanatismul e moarte pentru ca ucide tot frumosul sadit dintru inceputuri in sufletul celui nascut din lut ! Tot ce putea sa se transforme in vii amintiri este sufocat de teama prezentului trait ,pentru ca fanatismul nu-si are locul in Iubire ci in frica : frica de Iad , frica de-a pacatui ,frica de-a nu-ti pierde sufletul, frica de-a face rau …Unde-i acea bucurie a vietii daca ne traim clipa cu frica ?

    p.s.

    De la ceea ce ai spus tu , eu am deviat putin la ceea ce se simte putin mai putin … Ca , sa-i dai in unuia in cap pentru ca nu crede ca si tine , pana la urma sunt care se mai ,,desteapta” , ,,greu e sa dai cu picioru-n tepusa ” ne mai spune din cand in cand ca nu-i bine ….., dar sa te ascunzi in spatele unor reguli refuzand sa traiesti cu adevarat …., consider ca e o lucrare mult mai perfida a fanatismului asupra unui suflet !

  2. Reblogged this on Persona and commented:
    Absolut de acord, ‘Fanatismul religios are de-a face puțin, puțin de tot, cu religia, chiar îi este străin…’ dar, in mod incontestabil, violenta a insotit intotdeauna religia, asa cum bine arata, Girard, dar si Martin Marty in studiile despre fundamentalism. Deci, ambele aspecte trebuia luate in discutie. Si o nota. Secularismul, si violenta asociata lui, trebuie si ele avute in atentie.

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s