Cum este posibil ca Dumnezeul în care mă încred să fie atât de imposibil?

„Nu știu ce să îți spun despre iubirea lui Dumnezeu; ceea ce știu cu siguranță este că El a ales să fie de partea noastră. Iar noi trebuie, la rândul nostru, să-I demonstrăm că suntem de partea Lui”. Să-L ai de partea ta – nu potrivnic – pe Cel ce a creat toate lucrurile, fapt stabilit prin legământ de sânge: ce mai contează cum e El? Teologia sistematică, cu toată aplecarea ei asupra caracterului lui Dumnezeu e cu totul de prisos. Mai bine ne-am preocupa de mijloacele folositoare mărturisirii propriei adeziuni față de Regatul Cerului: să mai înfierăm un apostat, să ucidem – dacă e nevoie – încă un blasfemiator, să-L apărăm pe Cel Atotputernic de toate, oriunde.

Nu merge. Încerc altfel:

Te afli în fața acestei realități – cea cu privire la genocidul poruncit/girat de divinitate – precum Iov în fața evidențelor din viața sa: se prăbușesc toate în jurul tău, iar marea mirare publică este că încă te încăpățânezi să nu-ți blastemi Dumnezeul, ci să-L binecuvântezi și să mărturisești în continuare realitatea bunătății Sale. Ai o alegere de făcut împotriva implicațiilor de suprafață, totodată te paște pericolul de a vorbi într-un mod nepotrivit, cum au făcut-o prietenii lui Iov, despre Dumnezeu, chiar încercând să-L explici, să justifici sau să îi aperi onoarea. De aceea, în fața întrebării ”Cum a putut un Dumnezeu iubitor și bun să poruncească moartea unor oameni, unii dintre ei femeii și copii”, nu știu alt răspuns de dat în afară de „Domnul a dat, Domnul a luat; fie numele Domnului binecuvântat!”.

Aici e de înțeles Kierkegaard, când face diferența între credința comodă, monotilică, protejată de demonii îndoielii și ai incertitudinilor, și cea care te face să-ți asumi pe deplin frumusețea Domnului, într-o dureroasă transcendență a încrederii din lumea celor ce te-ar putea trage înapoi, fie că sunt versete controversate, contradicții, implicații dureroase, sacrificii, argumente de bun simț potrivnice etc.

Nu am destulă credință să Îi justific lui Dumnezeu cele ce-mi depășesc bunătatea …

De aceea mai bine zic „Doamne, ai milă de mine, păcătosul!”