Una din tendințele care a provocat nu puține controverse, atât în lumea creștină, cât și în cea seculară, este aceea de a readuce în atenția publicului, prin filme, o cultură istorică reinterpretată în termeni moderni. Nimic nu a scăpat acestui veritabil val de demitologizare și desacralizare narativă, nici miturile păgâne, nici faptele istorice, nici marile lucrări literare clasice, nici evenimentele biblice, nici măcar poveștile pentru cei mici. Filme precum Clash of Titans (2010) și Thor: The Dark World (2011) au fost criticate din pricina inacurateții lor față de povestirile originale antice. Agora (2009), Grace of Monaco (2014) și The Imitation Game (2014) sunt doar câteva dintre exemplele de filme bazate pe fapte reale în care s-au constat distorsionări semnificative ale unor fapte istorice. Una din capodoperele literare ale culturii universale, Romeo și Julieta, cunoaște mai multe adaptări actualizate în contexte excentrice: Romeo + Juliet (1996), Tromeo and Juliet (1996), Gnomeo and Juliet (2011) și, în 2013, Warm Bodies (în care Romeo este un zombie!). Două dintre cele mai controversate filme ale anului 2014, Noah și Exodus: Gods and Kings, au fost întâmpinate cu numeroase critici din partea spectatorilor creștini din pricina modificărilor pe care autorii le-au adus istoriilor biblice. Reinterpretarea poveștilor pentru copii este singura care nu a produs controverse, noile povești ale Scufiței Roșii (Hoodwinked!), Albei ca Zăpada (Mirror Mirror) și ale Cenușăresei (Ever After) fiind în general bine primite atât de public, cât și de către critici.
Să observăm, în primul rând, că acest revizionism față de moștenirea istorico-culturală a veacurilor trecute nu este întotdeauna asumat ca atare de către cineaști. Întocmai cum Martin Scorsese își motiva realizarea unui The Last Temptation of Christ (1988), în anunțul din introducerea filmului, prin dorința de a realiza o explorare fictivă a unui conflict spiritual etern, autorii filmelor care contorsionează astăzi scrierile biblice își motivează demersurile pe baza unor considerente artistice. Darren Aronofsky, autorul lui Noah, pretinde că a încercat să înțeleagă ce înseamnă povestea lui Noe pentru noi, cei de astăzi.[1] Ridley Scott explică și el decizia de a-l reprezenta pe Dumnezeu în Exodus: Gods and Kings printr-un băiețel de unsprezece ani în termenii unor semnificații artistice.[2] În marea lor majoritate, autorii care aleg să distorsioneze fapte istorice în filmele lor o fac pentru a crește efectul dramatic al povestirii.
Va să zică, vorbim de amorul artei. Așa o fi, însă nu trebuie ignorat aici rolul motivațiilor economice în modelarea produsului care va rula în cinematografe, în special atunci când este vorba de filme cu buget ridicat. În privința filmelor bazate pe narațiuni biblice, succesul economic al ultimelor producții (Noah a avut un volum de încasări de trei ori peste costul de producție, iar Exodus: Gods and Kings a scos un profit de aproape 100%), alimentat și de controversele de dinaintea lansării, va impulsiona probabil realizarea și a altor ecranizări extravagante ale istoriei biblice.
Fie precum zic ei …
Mai interesant însă este un alt efect al acestui revizionism artistico-economico-ideologic: remodelarea dualismului bine-rău din structura narațiunilor clasice într-o perspectivă mai complexă, în care ambiguitatea caracterelor personajelor și a motivațiilor lor nu permite decantări întocmite pe paradigme dihotomice. Lupta dintre bine și rău este substituită cu conflictul dintre interese antagonice ce nu pot fi diferențiate pe criterii morale. Deși nu există (încă) prea multe încercări reușite din acest punct de vedere, se poate constata dezvoltarea unui trend pe această temă. Seria de filme Pirates of the Caribbean (2003-2011) ne propune un astfel de univers complex în care pirații nu sunt în mod necesar băieții răi, iar autoritățile nu slujesc doar binele; uneori chiar binele și răul sunt dificil de delimitat pe parcursul derulării unei povești. Trilogia Ocean`s (2001-2007), bazată pe activitatea unei bande de hoți de lux, tinde și ea spre descrierea unui univers confuz din punct de vedere moral, în care bine și răul sunt relativizate strict în raport cu interesele eroilor filmului. Probabil că cea mai influentă încercare de debarasare a unei povești de o viziune maniheistă asupra lumii este epopeea Urzeala Tronurilor, scrisă de George Martin, unul dintre cei mai influenți scriitori contemporani, privit de către unii critici ca un Tolkien american.[3] Serialul Game of Thrones, inspirat de carte, a devenit unul dintre cele mai mai influente și mai apreciate proiecte de film fantastic ale zilelor noastre. Diferența majoră dintre universul imaginat de Martin și cel al lui Tolkien este tocmai aceasta: autorul american nu ne prezintă o lume bazată pe lupta a două principii opuse, Bine și Rău, ci un univers ambiguu, complex și imprevizibil, un puzzle haotic în care, pretinde Lev Grossman, nici măcar Dumnezeu nu mai poate decide ce este drept și ce este greșit.[4]
Mie mi se pare a fi una dintre bătăliile palpitante ce se poartă în lumea cinematografiei, în aceste vremuri. Mai sunt și altele, asupra cărora voi reveni. Nu sunt sigur că cinematografia se va putea debarasa pe deplin de această perspectivă dualistă clasică, nu atât timp cât ea „ține” scenarii de succes, cu eroi și cu demoni. Totul va depinde până la urmă de capacitatea autorilor de a transfera miza conflictelor din poveștile pe care le ecranizează dintr-una a luptei dintre Bine și Rău într-o alta suficient de interesantă pentru a-i păstra pe spectatori aproape de sălile de cinema. Și mai interesant de observat: în ce măsură, prin astfel de re-interpretări, se poate spune că lumea seculară încearcă încă să tatoneze – nu de puține ori introspectiv – subiecte ce au de-a face cu sensul și ordinea lumii în care trăim cu toții. Eu cred că aici este unul dintre instrumentele mărturisirii noastre, încă insuficient folosit de către o lume creștină mult prea aplecată spre politică pentru a vedea cum fabrica de vise (și de ideologii) ne trage de sub picioare, film după film, pavajul credinței aceleia strămoșești …
De observat:
[1] James Mottram, Darren Aronofsky interview: ‘Noah is an odd choice for me, I admit’,
[2] Sean O`Connell, Ridley Scott Cut This Out Of Exodus To Avoid A Controversial Ban, http://www.cinemablend.com/new/Ridley-Scott-Cut-Out-Exodus-Avoid-Controversial-Ban-69042.html
[3] Lev Grossman, George R.R. Martin’s Dance with Dragons: A Masterpiece Worthy of Tolkien, http://content.time.com/time/arts/article/0,8599,2081774,00.html
[4] Ibidem.
dyo 