E la modă astăzi, atât din partea instituțiilor, cât și din partea unor persoane ce au dobândit un oarece amplasament vizibil în spațiul public, să se răspundă necazului zilei printr-un comunicat. Atât de mult s-a încetățenit acest mijloc de comunicare în spațiul public, încât absența sau întârzierea lui din partea unor actori sociali implicați în diverse tărășenii care ne încing creierele – uneori până la temperaturi menite prelucrării aliajelor rare – ne provoacă grozave fibrilații. Ne hrănim cu comunicate pe pâine, respirăm atmosfera lor mobilizatoare de afecte, le înrămăm și le afișăm pe pereții ideologiilor care ne vitalizează rătăcirile prin lumea distribuirilor de iad și de rai …
Comunicatul poate servi de exemplu „de manual” asupra modului în care Gilles Deleuze privea efectul real al comunicării în relații (presimt aici un bob de rezistență din partea voastră, dar asta e, trebuie să vă comunic și asta), comunicarea fiind privită de către filozoful francez ca un act de agresiune asupra destinatarului. Spațiul gândirii sale este bombardat cu date, idei și stări de fapt exterioare acestuia. În urma deflagrației produse, este de așteptat arborarea steagului alb, capitularea celui ce a primit comunicatul în fața inevitabilei concluzii pe care acesta o impune.
Căci comunicatul nu este doar o informare, ci în primul rând o exprimare a unei voințe unilaterale și o invitație la reconsiderare. Emit un comunicat pentru că vreau să mă înțelegi mai bine, pentru că vreau să știi ce cred, pentru că vreau să se întâmple după cum consider eu că e mai bine, pentru că vreau să faci așa și nu alminteri, pentru că vreau câte în lună și în stele. De asemenea, el epuizează subiectul; acesta este un motiv în plus de a privi ca inutilă încercarea oricui de a răspunde. Nu se dialoghează prin comunicate; semnătura din final marchează încheierea unui minunat dialog, unul desfășurat ca acela dintre vizitator și pușcăriaș, când aceștia sunt despărțiți de un perete gros de sticlă, iar unul dintre interfoane are microfonul defect. Nu are rost să strigi, să gesticulezi, să încerci a-i răspunde celui de dincolo.
Prietene, îți spun cât se poate de răspicat că un comunicat se primește, se rumegă, se diseacă, se distribuie, se analizează, se comentează, se combate, se promovează, se explică, se implică, se iubește, se disprețuiește dar niciodată nu se gratulează cu un răspuns. Cel mult, la nevoie, el poate fi urmat de un alt comunicat. Adică de încă un upercut în plexul vântului de miazăzi.
A republicat asta pe RoEvanghelica.