Nu e vorba de politică aici, nici de bătălia pe apocalipse, ci de percepție. Am văzut, asemenea vouă, o mulțime de susținători ai celor doi candidați la președinția SUA, unii în lacrimi, alții plini de veselie. Ce m-a frapat, dincolo de explicabila diferență de atmosferă, este o altă diferență, cea într-ale diversității. Între triștii suporteri ai lui Clinton se puteau vedea nu puțini oameni de culoare, asiatici, unii posibil hispanici … Cei mai mulți tineri. Oameni diferiți, uniți de un ideal comun. De cealaltă parte, mulțimea susținătorilor lui Trump, monocoloră, caucaziană, uniformă, ușor trecută în vârsta a doua … Oameni asemănători, uniți și ei de un ideal comun. Au învins cei mai puțin colorați.
Astea nu sunt de ieri sau de azi, ci se potrivesc într-o anumită măsură cu retorica de campanie a proaspătului învingător. E un președinte care ridică ziduri. E un președinte care adună normalitatea indo-europeană în jurul său. E vremea ca ceilalți să intre în regim de avarie.
Nu știu cum să mai citesc asta, în Scriptură. Mi-a rămas un nod în gât:
După aceea m-am uitat, și iată că era o mare gloată, pe care nu putea s’o numere nimeni, din orice neam, din orice seminție, din orice norod și de orice limbă, care stătea în picioare înaintea scaunului de domnie și înaintea Mielului, îmbrăcați în haine albe, cu ramuri de finic în mâini; și strigau cu glas tare, și ziceau: „Mântuirea este a Dumnezeului nostru, care șade pe scaunul de domnie, și a Mielului!”
(Apocalipsa Sfântului Apostol Ioan 7:9-10)
Creștinismul este religia omului alb. Ceilalți să aștepte cuminți la ușă, să vedem, poate se vor elibera niște locuri …
dyo 