Meryl Streep a ales. Americanii, de asemenea …


Unul din marii învinși ai alegerilor americane, într-un mod poate mai dureros decât o resimte chiar mărețul Partid Democrat, este Hollywood-ul cu sa neobosită fabrică de vise (și de bani). S-ar părea că predicile producătorilor americani de filme au întâlnit urechi și minți mult prea obtuze pentru a pricepe ce e bine și ce e rău, în filme și în afara lor. Probabil că sunt prea încăpățânate să creadă că Dumnezeu a pus hotare națiilor, că avortul nu este o extracție oarecare, ca cea a unei măsele, sau – trebuie spusă și asta – că Evanghelia este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea celui care crede, întâi a caucazianului, apoi a celorlalți. America a votat împotriva cursului mediatic și cinematic, liberal în esența lui, iar asta doare teribil.

E de înțeles, din acest punct de vedere frustrarea unor actori precum Meryl Streep sau Robert DeNiro, în fața realității pe care victoria lui Donald Trump o consfințește: mesajele transmise cu atâta sârg, film după film, preț de câteva câteva decenii bune, nu au produs efectele scontate. Sperau la mai mult de atât din partea unei religii atât de influente precum cea a ecranului gri, cel pe care viețile curg cum nu se mai poate spune, în ritm cu bătăile inimilor noastre și cu rostogolirea bucățelelor de popcorn pe gâtlejuri până își găsesc metabolica menire în hăul pârdalnic al nevolniciei ce ne joacă atâtea feste, sorbitură după sorbitură. Sperau că dacă americanii împrumută obiceiurile vedetelor de la Hollywood vor și vota precum aceștia. S-au înșelat: ce se transmite publicului este doar suprafața unui model de viață. O modă. Căci americanul gândește cam în aceleași paradigme clasice,  moștenite de pe vremea nemuritoarelor aventuri ale lui John Wayne: vrea o armă de foc (ca să se protejeze singur, so help him God …), vrea să vadă că America lui e mare cât lumea și vrea să fie incorect politic, adică să poată gândi ce spune (sau invers, dar ce mai contează). Hollywoodul i le oferă pe toate trei, cu vârf și îndesat. Crash, bum, bang în atâtea filme de acțiune; diversitate (încă nu au impus un James Bond homosexual, dar aveți numai puțintică răbdare…); incorectitudine (ați văzut Breaking Bad?). În ciuda acestui fapt, predicatorul cinematografic ar dori ca americanul să înțeleagă pe dos: că armele de foc trebuie reglementate nițel, pe ici pe colo, prin părțile esențiale, că o Americă mare înseamnă un fel de umanitate la scară redusă (cu oameni de cât mai multe nații și orientări) și că limba noastră-i o comoară atunci când e folosită pentru a menaja ifosele celor ce se simt într-un fel sau altul deranjați de felul în care sunt identificați în lume, inclusiv prin banalele pronume personale.

Fapt este, orice s-ar zice, că predica subliminală nu mai ține, așa că s-a ieșit la atac pe șleau, la baionetă. Niște tâmpiți – din aceia care nu pricep că e posibil ca un multimilionar ce nu știe pe ce să-și mai cheltuie onorariile deșănțate, pe deasupra falimentar în căsătorie și familie sau implicat în tot felul de nimicuri ce nu merită a fi menționate aici, este totuși calificat , ba mai mult, are autoritate să ne învețe pe toți cam tot ce nu ne învață popa –  trebuie puși la punct într-un mod exemplar. Degeaba s-au uitat la atâtea filme. Tot tâmpiți sunt. Ei, actorii, știu mai bine. Nu știu doar să mimeze, să întruchipeze niște personaje, știu și să vorbească profetic cetății. E drept, la noi prin anii 90` și Cămătaru era pentru privatizare, mai vizionar fiind într-ale capitalismului decât fetele de la APACA … de ce să ne mai mirăm de autoritatea morală și de dreapta cumpănire în toate cele ale vieții pretinse de vedetele hollywoodiene?

Căci asta e pretenția lor: să le credem nu doar interpretarea din fața camerei de filmat, ci să-i ascultăm chiar pe ei, în ciuda tuturor evidențelor care ne-ar spune că nu merită o astfel de încredere. Să credem că un actor care interpretează roluri de oameni minunați nu are cum să fie altfel decât un om minunat. Să-i lăsăm să ne guverneze nu doar visele și imaginația, ci și pașii pe care îi facem în viața reală.

Numai că ceva nu se brodește: filmul, în ciuda titanicelor eforturi de ideologizare depuse de către cineaștii americani ultimele decenii, rămâne un mediu în esență conservator. Filmului nu-i șade bine liberalismul democrat. Iată că încă eroul alb, bărbat capabil, plin de succes, este cel ce umple cu profituri grase buzunarele producătorilor. În marea majoritate a filmelor de acțiune actuale femeia încă este un trofeu. Iată că tot albii șterpelesc Oscarurile. Iată că filmele cu și despre homosexuali nu umplu sălile de cinema, în ciuda eforturilor criticilor și revistelor de specialitate de a le promova. Iată că America este bună, în timp ce tot ce seamănă a teroare, nemernicie și răutate în stare pură peste acel colț de rai vine din Est. Iată că familiile, totuși, contează mai mult decât cariera (câtă ipocrizie, în aceste condiții, din partea liberalilor să o abuzeze în fel și chip pe femeia „de la cratiță”, neaspirantă la împlinirea ei personală!). Iată că există un Prideland, un rege leu și o ierarhie dată de Dumnezeu peste fii credincioși ai oamenilor … și o junglă peste care domnesc hienele.

Ar vrea să ne spună ceva prin filme oamenii ăștia și nu pot. Mediul folosit nu este propice pentru așa ceva. De aceea, felul în care a procedat Meryl Streep în discursul ei de atac la adresa lui Donald Trump este, în ultimă instanță, un act al disperării. Astfel, l-aș privi cu o anume indulgență. A încercat și ea un fel de ultim cartuș de pe țeavă, cine știe, poate că acesta va ucide gorila. Nu a reușit. Acum e rândul gorilei să pună mâna pe armă. Nu știe să tragă, dar asta nu cred că e spre binele cuiva …

Anunțuri

3 gânduri despre “Meryl Streep a ales. Americanii, de asemenea …

  1. Impresia mea, de om sugestionabil si usor de manipulat (poate si prin emotia adusa de filme), este ca Trump calca în picioare nu ceea ce sintetizati domnia voastra ca fiind „marfa Hollywoodului” (expresia mea, scuze daca am inteles gresit), ci valorile si spiritul crestinismului. Câteva vorbe de ieri, 29 ianuarie, privitoare la ceea ce se petrecea pe aeroporturi, „it goes on nicely”, contraziceau flagrant nu doar ceea ce se petrecea, ci si simpla omenie. Acest om are nevoie de rugaciunea noastra, si de mult noroc, ca sa nu calce in strachini si mai rau. Nu de aprobari bazate pe respingerea unor orientari politice de catre, poate, jumatate din americani printre care se numara si crestini evanghelici. Printre americanii care au votat pro T aflându-se oameni care cred serios ca tot ce spune media este minciuna, si numai tweeturile lui Trump aduc ceva adevarat. Unii debusolati, juni occidentali, musulmani sau nu, atrasi de ideologia jihadistilor, au si ei convingeri de acest soi, ca toti mint,sursa „adevarului” fiind, desigur, alta.

    1. Trump a călcat multe în picioare și o va mai face. Ce vreau să zic este doar că victoria sa la alegeri consfințește un eșec ideologic; asupra celorlalte aspecte putem reflecta mult și bine. Și cu folos, sper. 😉

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s