;

A citi este, în același timp, prilej de apropiere și de îndepărtare a cititorului de autorul textului în speță. E o apropiere de gândurile sale, de vise și de iluzii; e îndepărtare de timbrul vocii sale, de tonul ei, de nuanțele rostirii. Nu e același lucru să îl citesc, de pildă, pe Pleșu sau să îl aud lecturându-și scrierile. Citindu-l, mă pierd între atâtea posibilități de a reașeza idei, sunt aproape de propriul său bricolaj de sensuri și deveniri. Auzind-i vocea fermă, totuși liniștită, simt cum toate acele sensuri sunt respirate, pentru ca apoi să se supună ritmurilor bătăilor inimii sale.

?

Totuși, aceste lucruri nu sunt chiar atât de judicios separate în experiența contactului cu un mesaj venite de departe – în timp, mai degrabă decât în spațiu – precum am putea crede. Căci citim printre rânduri și ascultăm rostogolirile cuvintelor printre replici. În absența unor indicații despre cum să citim un anume paragraf – cu voce tare, șoptit, tandru, ferm, cu mirare, cu pasiune, rece, didactic, cu indignare, pur descriptiv, într-o obligatorie notă de sobrietate academică, pe un ton zeflemitor, cu resemnare, patriotic, funebru, repede de tot (ca-n reclamele la medicamente), molcom, cu pauze de efect, nervos, drăgăstos, arțăgos, prietenos etc – mintea noastră devine regizor și interpret al reprezentației acelui text pe scena hermeneutică. Apoi, ca un bun spectator, tot ea, mintea, aplaudă la final. Citim printre rânduri, dincolo de cuvinte. Punem noi indicațiile necesare, după care evaluăm produsul final – reprezentația – ca și cum asta a vrut autorul să ne ofere prin textul său. Nostim.

:

Iar cititul printre rânduri e o îndeletinicire pe care toți o practicăm, cel mai adesea fără intenție. Atașăm cuvintelor și frazelor citite frecvențe, tonuri și rezonanțe; astfel, încep să curgă în mințile noastre ca rostiri. Ele devin respirații ale fiecăruia dintre noi, mai ales că în cele mai multe cazuri nu îl cunoaștem pe autor și nu i-am auzit niciodată vocea. Nu știm, adesea, ce patimi și simțiri l-au făcut să aștearnă acele cuvinte în scris. Privim un material rece, impermeabil impresiilor la prima mână, încălzit doar de propria noastră imaginație. Fără mare efort, aș putea încropi cel puțin zece feluri de a citi La steaua eminesciană. Nu toate, sunt convins, ar putea fi apreciate de către critici. Unele vor fi incorecte față de ce știm noi despre Eminescu sau, mai precis, față de ce vrem noi ca Eminescu să fie. Însă faptul că ele sunt posibile ar trebui să ne dea de gândit.

,

Cititul printre rânduri e rata pe care o avem de plătit din partea ambiției noastre de a descoperi cuvântul ce exprimă adevărul acelei nefericite afaceri din câmpia Șinearului, una încă nedeclarată ca insolvabilă:  ridicarea unui turn până la cer. E prețul pe care îl plătim ambiției de a avea dreptate în cele hermeneutice. E dovada aceea dureroasă, greu de acceptat ca probă la judecata celor sfinte ale mărturisirii fundamentaliste, că literalismul e utopic, profanator și, pe cale de consecință, nefolositor. Căci literalismul nu este altceva decât citirea fără voce, o reproducere goală a unui conținut ce nu mai are formă în care să se așeze pentru a prinde înțeles în noi, din viață, pentru viață. E ca un cvartet beethovenian interpretat de sintetizatoare. Adică nu muzică, ci sunete.

!

Minciuna și dezinformarea ne picură în auz la fel cum o fac mângâierea, adevărul și cugetul drept, silabisite de vocea propriei vocații într-ale literelor. Din spatele fiecărui text ca acesta te pândește, după caz, un viclean Othelo, un desuet Quijote, poate, sau un pitic idealist pus pe șotii ori pe salvarea lumii. Abia mai departe, dincolo de orizont, mă vei întâlni și pe mine.

Să nu zici că nu ți-am spus dinainte. Literă cu literă.

.

Anunțuri

3 gânduri despre “Printre rânduri

  1. Păi… cititul printre rânduri e modul în care ne traducem înțelesul vorbelor celorlalți. Altfel, ele sunt fără noimă pentru noi. Numai că, în procesul ăsta, contează mai multe lucruri, cred eu. E un fel de combinație între discursul efectiv al omului + ceea ce știi despre om + felul în care ești și gândești tu ca cititor.

    Cu cât lipsesc mai multe dintre astea, cu atât mai departe de mesaj cred că suntem. Asta dacă ai șansa de a verifica cu autorul ceea ce a vrut să spună.

    Ai un comentator, pe care îl interpretam într-un anume fel până să-l cunosc în mod direct. Acum că îl cunosc, îl citesc cu totul altfel. Benefic amândurora. 🙂

    1. Da, vocea noastră ne poate juca feste. Probabil că multe dintre neînțelegerile ce mai apar între noi s-ar aplana mult mai lesne dacă am putea să citim – postări sau comentarii – cu glasul interlocutorilor noștri. Ar fi benefic să se poată întâmpla o astfel de comunicare. Asupra aceste teme meditez în continuare; rămâne de văzut dacă aceasta mă va conduce pe un drum închis sau nu.

  2. A republicat asta pe Persona și a comentat:
    Dyo face aici un remarcabil exercitiu hermeneutic. Sau, mai degraba, o pledoarie pentru hermeneutica.
    Un text care merita citit, recitit si rumegat.
    Multumesc, Dyo.

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s