S-ar părea că, încet, se prind și americanii de rețeta asta, oarecum învechită, a filmului european, cea care propune un stil de discurs perfect orizontal, netezit pe o nicovală liberă de scop, de viziune și, poate cel mai important, de orice bob de năzuință transcendentală. Nu e nimic care să fascineze în acest film, nimic care să uimească sau să ne pună în gardă. Lipsesc repere în baza cărora lumea din film să aibă o orientare (alta decât cea geografică), care să explice rostul de a trăi pentru vreunul dintre personaje. Universul filmului este omogen și în orice parte privești vezi același lucru: suferință, supraviețuire, îngheț emoțional, animalitate. Nimeni nu învață nimic, nici personajele, nici noi, spectatorii.

Dacă e să încerc a înțelege și exprima lapidar ideea filmului, cred că ea are de-a face cu absența unei soluții de vindecare emoțională pentru oameni pe care viața i-a lovit atât de crunt, răpindu-i de lângă ei pe cei dragi. O imensă penurie de soluții ne bântuie în acest film, unele medicale, altele sufletești sau chiar practice. Lee, personajul principal, este un fel de „repară tot” pentru câteva blocuri pe care le are în administrare. Propune soluții de reparare a instalațiilor de apă de care nici el nu este convins, mai ales că nu e specialist în domeniu. Nu are însă nici o soluție pentru durerea din inima sa, nici pentru a încerca măcar o apropiere de cei ce ar vrea să îi fie alături în încercare. Medicii nu au nici o soluție pentru boala de inimă a fratelui său. Multe din deciziile ce se iau de către personaje, pe parcursul derulării poveștii, sunt pur și simplu modelate de circumstanțe, alinieri la modificările de context. Nu sunt soluții, ci răspunsuri, repoziționări.

Singura problemă majoră care își găsește o rezolvare în film în urma unui act profund de deliberare, asemeni acelor pe care se presupune că oamenii ar trebuie să le înfăptuiască măcar din vreme în vreme, este cea a custodiei nepotului lui Lee (soluția pentru înlocuirea motorului la barcă nu se pune, fiind cu totul conjuncturală). De aceea, este ușor de anticipat, încă de pe la jumătatea vizionării, că întreaga poveste va fi lăsată în coadă de pește și soluționată superficial (un aranjament notarial).

Atunci, poate că aici este și paradoxul cu care acest film ne provoacă, pentru că îl vedem pe cel căruia i-au fost smulși cei dragi de lângă el, într-un mod atât de brutal, depărtându-se tot mai mult de cei ce au rămas, de cei ce încă sunt aici și ar vrea să se apropie de el. Traumei despărțirii prin moarte i se răspunde printr-o sinucidere lentă. Iar noi vedem, astfel, că absența unei soluții pentru om la problema despărțirii de cei dragi nu este altceva, în esență, decât tot un fel de moarte.

 Manchester by the Sea, fără îndoială, este foarte bine construit din punct de vedere artistic, dar nu e un film care să mă invite la o revizionare. Există scene extrem de profunde, tulburătoare, dar, la o evaluare de ansamblu, nu este un film de rămas în istorie. Poate că Academia Americană de Film mă va contrazice …

Aprecieri (1-5): Artistic 4;  Moralitate 2;  Relevanţă 3; Apreciere generală 3

Anunțuri

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s