Încep prin a spune că motto-ul de pe poster (Why are they here?) este unul cât se poate de neinspirat. E o „altă întrebare” mai importantă pe care filmul ne-o adresează, undeva spre final, prin vocea Louisei, personajul principal: „Dacă ai putea să îți vezi întreaga viață de la început până la final, ai schimba ceva?”. Iar între această întrebare și posibilele răspunsuri ce pot fi oferite – „Da”, „Nu”, „Depinde” etc – este așezată o miză imensă, una pe care – scuzați-mi meteahna dobândită de curând – o voi formula printr-o „altă întrebare”: „Oare noi, în acest moment, comunicăm?”.

Plutește discret în fundal motivul turnului Babel, istoria încurcării limbilor și a răspândirii lor pe întreg pământul. Acum, însă, se pune problema regăsirii, a unificării, iar mijlocul nu este altul decât această limbă comună. O limbă care, pe deoparte, ne adună într-un întreg ce ar putea fi numit, cu puțină indulgență, omenire; pe de altă parte, o limbă ce devine un instrument al puterii, unul care poate descătușa capacități latente necunoscute până acum ființei umane, între el fiind și aceea de a trăi altfel în timp, eludându-i liniaritatea monotonă.

Există similarități ale lui Arrival cu alte filme importante de gen (SF). Tema comunicării cu o entitate cu totul diferită decât ființa umană – una care nu învață graiul nostru prin metode pe care le mai vezi promovate și pe Internet, gen Engleza în douăzeci de minute etc[1] – și care devine pentru subiectul uman un prilej de explorare a propriei condiții în relațiile cu cei dragi este de găsit și în Solaris (1972). Curbarea timpului în menghina unei capacități a omului de a-i transcende liniaritatea o întâlnim și în Interstelar (2014). Tipurile de răspuns pe care această apropiere extraterestră le produce la nivel politic și militar asupra umanității pot fi și ele regăsite în Contact (1997), dar mai ales în Independence Day (1996).

Contribuția majoră a filmului pe piața ideilor cinematografice ține însă de sugestia convingătoare cu privire la posibilitatea trăirii unui altfel de timp, datorită instrumentului primordial pe care îl folosim pentru a ne înțelege unii pe alții și pe noi înșine, limba. Căci limba unește, iar unitatea, între altele, înseamnă și ieșire din istorie, din timpul depănat cronologic peste oameni și fapte. O spune și o traducere a unuia dintre mesajele extraterestre: „Nu este timp. Mulți devin unul.”.

Timpul liniar este o expresie a descompunerii, a dezbinării; pentru a păstra echilibrul, să recunoaștem că poate fi și o măsură a devenirii, a progresului. În orice caz, unitatea înseamnă verticalizare („să facem un turn” ziceau oamenii din Câmpia Șinearului), iar un turn perfect vertical, privit de suficient de departe se poate lesne confunda cu un punct. E unidimensională și, paradoxal,tocmai din această cauză ea face posibilă reconfigurarea relațiilor dintre momente distincte în timp. E ca acel caz din matematică, la limită, de „infinit supra infinit”, lipsit însă de posibilitatea introducerii unui artificiu de calcul ori a unei metode de eludare a imposibilului. De pildă, într-un astfel de context, viitorul ar putea cauza trecutul. Pentru noi, acest lucru este o imensă provocare. Ne depășește. E de înțeles frica, sunt explicabile reticențele. Chiar dacă am accepta posibilitatea de a conviețui cu o astfel de trecere prin timp, ispitele condiționării ne-ar demola fără speranță toate poftele. Am fi tot timpul provocați să trăim „pe încercate”, să verificăm alegerile de astăzi folosindu-ne ce ceea ce s-a întâmplat mâine. Ș-atunci, „altă întrebare”: Nu cumva tocmai acest lucru a fost prevenit de Dumnezeu la Babel, prin încurcarea limbilor?

Nu intru în alte detalii. Pentru mine acest subiect e suficient de fascinant pentru a pune în umbră orice altă temă de reflecție pe care filmul ar putea-o propune. Vă îndemn doar să rețineți acest Arrival  ca pe un punct de referință în cinematografia contemporană, nu atât din punctul de vedere al calității sale artistice (de netăgăduit, de altfel), cât din perspectiva a importanței temei pe care ne-o propune și a posibilităților pe care le deschide în explorarea unor mijloace noi de a reflecta destinele unor oameni pe ecranul gri.

Cum ar fi ca ceea ce ești, ceea ce te definește, destinul tău, rostul tău în lume să nu fie privit și comunicat într-o paradigmă liniară, cum ar fi cea a cronologiei, ci urmând o lege superioară, poate una a sensurilor, sau a memoriei, sau a conștiinței? Cum ar fi să fii ieri ce ai fost încă de mâine? Sunt întrebări la care, prin mijloace diferite, încerc și eu să găsesc răspunsuri. Arrival mi-a redeschis apetitul pentru sondarea lor în profunzime.

Aprecieri (1-5): Artistic 4;  Moralitate 4;  Relevanţă 4; Apreciere generală 4

[1] Câteva exemple de filme în care apare acest clişeu, într-o formă sau alta: E.T.Al cincilea elementSupermanTransformersIron GiantDark City şi Independence Day

arrival_ver2

 

Anunțuri

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s