liberare


„Dar oare există predestinare?” întrebă ea, sorbind încă o gură din ceașca de cafea, în același timp privindu-l în ochi, directă, aproape agresivă. În fundal, se aude discret On the nature of daylight.

„Nu se poate altfel, toate au fost hotărâte mai dinainte, draga mea” răspunse el. ”Unii au fost aleși pentru măreție, alții pentru pierzare. Nu depinde de noi, ci de cel ce ne-a creat.” Tonul său pare puțin prea calm și detașat, față de miza discuției. E adevărat, el n-a început să soarbă din cafea. Poate că mai are nevoie de un pic de timp pentru a se trezi pe deplin. I se văd cearcănele de la ochi.

„Atunci noi, reluă ea, pentru ce am fost aleși? De ce ni se întâmplă toate astea? Cum să le înțeleg: suntem pe calea cea bună sau nu?”

”Ai încredere, iubito, sunt convins că totul va fi bine. Trebuie să fie, am fost aleși pentru un final fericit.” Acum e rândul lui să o privească în ochi, fără a clipi. Încrederea pe care o degajă privirea sa, tonul vocii, poate, de ce nu, și ambianța, sunt de bun augur. Muzica parcă se domolește nițel.

„Atunci, noi mai avem vreo responsabilitate, dacă oricum toate cele ce se vor întâmpla s-au decis deja? Căci asta înseamnă că orice aș face și orice aș alege … nu am cum să greșesc.” După încă o sorbitură: „Ar trebui să mă simt liberă, dar nu e așa.” Din ceașcă, așezată din nou în farfurioară, ies încă aburi.

„Vezi, îi răspunse el, cu toate acestea ești liberă. Nu te-a obligat nimeni să bei această cafeluță cu mine, tu ai ales-o. Totuși, chiar și acest fapt a fost mai dinainte hotărât să se întâmple.” Lumina crește în intensitate și îi acoperă, ca și cum i-ar proteja de ceva anume. Perdeaua de la geam se mișcă ușor, în bătaia vântului.

”Nu e loc pentru greșeală” reluă el. ”Vom face tot ce am fost destinați să facem, crede-mă, iubito.”

„Și crezi că pot să fac ce vreau? Din acest moment?” îi răspunde ea, pe tonul mirat al copilului invitat să se înfrupte din căsuța construită din dulciuri.

„În orice moment” subliniază el.

Ea ține ceașca pentru o clipă în aer, sub ochii ei, ca și cum ar vrea să îi simtă mireasma înainte de o nouă înghițitură. Apoi, o așează din nou pe masă, într-un gest aproape brusc, totuși delicat, fără a se vărsa nimic. Își ridică privirile în ochii lui:

„Mâine dimineață vreau să bem un ceai la micul dejun, da? Gata cu cafeaua!”

Muzica crește în intensitate, pe măsură ce camera de filmat se îndepărtează de cei doi, oferind un prim-plan al întregii camere. Un fade-out lent, apoi …

În sala pe jumătate plină este, desigur, întuneric. Unii mănâncă pop-corn, alții nachos, alții privesc doar filmul, tolăniți în fotolii. Undeva mai în spate, un el și o ea stau ținându-se de mână. Ea are la îndemână popcorn, din care se servesc amândoi cu regularitate, el ține o Cola mare, cu un singur pai, pe care îl împart cu dragoste. Mai e încă mult până la sfârșit …

Mai târziu, la ieșire, pe coridorul îngust și lung, în timp ce din sală încă se mai aude muzica de la final, cei doi pășesc braț la braț, el tăcut, ea visătoare. La un moment dat, fata își lasă capul pe umărul lui:

– Oare există predestinare?

SFÂRȘIT

 

Anunțuri

Un gând despre “liberare

  1. Jocul se joaca ! Pana la sfarsit se joaca ….., sau pana la inceput , pentru a continua apoi intr-o alta dimensiune ….., doar e inceput de joc ! 😉

    Pe unii ii fascineaza , ei ii spun prestiinta , pe altii ii sperie , ei ii spun predestinatie …

    p.s.

    in fond ,nimic nu conteaza … Doar asa poate sa capete sens !

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s