Mijlocul este mesajul (13) – Meme


O fi avut dreptate Marshall McLuhan odată, demult, când sugera că reclamele zilei pot constitui cel mai reprezentativ material de studiu pentru înțelegerea modului de a gândi al unei societăți, dar acum nu se mai pune problema în acest fel. E adevărat, materialele publicitare înfloresc peste tot, iar căile prin care ele se strecoară în viețile noastre sunt din ce în ce mai agresive. Cu toate acestea, s-a inventat un mijloc și mai eficient prin care spiritul veacului să poată fi pulverizat în eterul cultural constituit de această uimitoare rețea care ne-a transformat pe toți în experți peste toate cele ale cunoașterii și priceperii: meme-ul.

Îl întâlnești peste tot, metamorfozat în cele mai năstrușnice haine croite din pixeli și algoritmi de compresie. Scene din filme sau din desene animate, afișe, caricaturi, fotografii, mozaicuri alcătuite din diverse instantanee, uneori simple ziceri cu tâlc (în care devin mai importante ca oricând tipul de font folosit, aranjamentul și cadrul imaginii), toate acestea sunt avataruri ale aceluiași tip de comunicare, unul bazat întotdeauna pe emoția creată de trecerea unei prăpăstii contextuale.

Căci meme-ul este mesaj și context deopotrivă. O dialectică fascinantă este construită inginerește și așezată într-un cadru modest, neglijent aproape, de mărime medie (un meme mare este un oximoron) între două contexte ce nu au legătură unul cu celălalt: cel al lumii ab origine, din care se preiau niște elemente anume (o imagine dintr-un film, un desen, un tip de font asociat unui anume tip de publicație, un background, o culoare etc), și cel al lumii în care se presupune că destinatarul trăiește (un subiect fierbinte al zilei, o întâmplare, o agendă oarecare).

Această din urmă lume, de regulă, îi este suficientă destinatarului pentru a înțelege ce trebuie înțeles. Căci un meme trebuie înțeles, vedeți bine. ÎNȚELES. Capisci?

Efecte? Ah, putem vorbi despre cele directe: ne hlizim, dăm Like, distribuim sau, dimpotrivă, ne înfuriem, comentăm de toți sfinții sau dăm Unfriend dacă e prea nasoală situația. Acestea sunt, totuși, efecte de suprafață, la prima mână. Ele pot fi considerate mai degrabă elemente de decor. Între cele mai profunde efecte aș enumera vreo trei, ca-n predici, astfel:

iLuzia ComunicÂrii

S-a creat în jurul acestor obiecte o aură interesantă: se zvonește că prin ele comunicăm, știți voi, gânduri, idei, argumente. He, he, dar noi nu ne lăsăm păcăliți. Da, ele nu sunt golite de mesaj – am zis deja că meme-ul însuși este mesajul, nu mai dau înapoi – însă rămâne de văzut ce transmit ele. Adeziuni ideologice, cel mult. E de cercetat dacă nu cumva centrii neuromotori, sinapsele, sistemul muscular care pune în mișcare degetele mâinilor noastre, precum și zona creierului care dă comanda afișării pe perete a unui meme își dau mâna peste distribuire în condițiile unei infuzii de dopamină la un nivel anume, care ar trebui judicios determinat, căci nu e de glumă.

Meme-ul e simțire, e simțirea în stare pură – dezbrăcată de gânduri, idei și argumente – a celui ce-l privește. Pentru el este o băutură tare, capabilă să-i ia mințile mai repede decât o licoare cu multe ifose etilice. Nici nu e de mirare că rătăcim pe șapte cărări prin desișul acesta fără de capăt al mărturisirii afectelor și pretențiilor pe care încă le mai avem la a face lumea asta să fie cum trebuie. Ne îmbătăm cu pixeli. Din păcate, nu se anunță nici o mahmureală în viitorul apropiat, așa că pentru dureri de cap nu e decât o soluție: încă una, monșer!

Dar nu comunicăm. Dialogul surzilor, cel care a umplut cu pixeli toate gropile virtualului nostru de toate zilele, mocnește bine în văpaia atâtor incendiare tot mai nostime și mai potente (că tot pomeniși de dopamină …). Stăm cu toții la masă și tragem câte-o dușcă bună cu fiecare meme, după care ne scoatem ochii așa cum trebuie, vorba reclamei, că și așa nu mai avem nevoie de ei. Ah, păi nu v-am spus? Un meme nu se privește, un meme se simte tactil, fiind un tip de comunicare prin excelență mozaical: cel din poză e Ilie de la Sculărie, purtând pe cap pălăria Măriei sale și mestecând în gură pipa lui Sir McLockerwood.

Trivializarea contextului

Pe asta am anticipat-o deja. Meme-ul ne-a învățat să prețuim decontextualizarea, căci toate se potrivesc tuturor, în general, și nimic nu se potrivește nicăieri, în particular. O scenă dintr-un film despre super-eroi este convertită în mesaj despre problemele sistemului de educație și relația sa cu alte sfere ale societății (de pildă, cu Biserica). Hitler se mânie și își beștelește aghiotanții din pricina lui victoriei lui Iohannis, a stării drumurilor românești, a succesului lui N.T.Wright sau din pricina unor jocuri pe calculator care nu-s pe placul său. Un puști dintr-un film oarecare plânge din pricin că l-a citit Karl Barth (măcar să știm ce ne așteaptă).

În consecință, nu ne (mai) pasă de contexte. Nu doar că am renunțat la pretenția, devenită desuetă azi, de a cunoaște contextul inițial al rostirii unui mesaj, dar suntem tot mai dispuși să renunțăm și la pretenția de „a citi” acel mesaj actualizându-l în contextul prezent. O paradoxală absolutizare are loc, tocmai acum, într-o lume atât de relativă (vorba cântecului, asta e): eliberat de contexte, meme-ul devine comunicare absolută, inechivocă, unidirecțională, imuabilă, inodoră, insipidă, intransigentă, inerantă (am vrut doar să mă laud că știu destule cuvinte care încep cu „in” …). Totuși, fiecare dintre noi, privindu-l, resimțim mai acută ca oricând, de fiecare dată (sic!), apăsarea grea și deloc miloasă a relativismului postmodernității noastre cea de toate zilele și de toți pereții …

Orice se poate spune oricum

Vor veni – țineți minte că v-am zis asta! – zile în care nici predicile nu vor fi altceva decât niște fastuoase meme-uri expozitive în trei puncte. Salturi ale credinței, de la un context la altul. Cerul e limita. Nu există destinații inaccesibile, de oriunde ai pleca la drum. Poți începe cu mesajul final, derulând încep spre o „lipeală” hermeneutică, dar la fel de bine poți începe cu materialul brut, construind pe baza lui o ghidușie cât mai abrazivă ideologic. Important este ca, asemenea banilor în economie, meme-ul să circule. Iar acesta, lăsat liber prin ogradă, nu stă pe loc, tată, sfâșie tot ce vede în cale, nu știe de joacă!

Incapabil să spună ceva, meme-ul trăncănește fără preget de toate pentru toată lumea, lucruri sfinte și serioase, nimicuri, bășcălii, principii, imperative, pilde de înțelepciune, date statistice, bancuri. Să încerce careva să îi pună gura sub zăvor! E la fel de inutil pe cât este a încerca să-l „interpretezi”. Nu e decât de simțit, enorm și monstruos, picătură cu picătură …

departed

Anunțuri

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s