Muzica, o nouă dimensiune (13) – Mahler: Andante moderato


De nepovestit, ea, muzica, este în sine o poveste,
în care personajul principal este ascultătorul,
iar tăcerea sa cea mai desăvârșită intrigă
din câte s-au gândit vreodată.

Compusă într-una dintre cele mai fericite perioade ale vieții compozitorului, Simfonia a VI-a de Gustav Mahler este, paradoxal, cea mai sumbră dintre toate lucrările sale. Acesta este și motivul, poate, adăugării numelui „Tragica” de către unii publiciști. Este greu de înțeles, în special ascultând ultima parte a simfoniei, ce va fi fost în mintea lui Mahler în acele vremuri: nu trecuse multă vreme de la căsătoria cu una dintre cele mai frumoase femei din Viena, Alma Schindler, și i se născuse cel de-al doilea copil. Este, de departe, cea mai dificilă secvență muzicală pe care a putut-o imagina acest compozitor, o înșiruire monstruoasă de imprecații, de zbateri, de zice și deziceri, fără o ordine anume și marcată sumbru de acele fatidice lovituri de ciocan … Se poate spune orice despre muzica aceea, numai că e frumoasă nu.

Pe de altă parte, Andante moderato este de o frumusețe copleșitoare, ireală: un adevărat regal liric. Atmosfera sa îmi aduce aminte de cea a unei plimbări printr-o pădure ruginită de zvonurile apropierii iernii. Timpul își pierde balanța judicioasei așezări pe gradații, devine imposibil de măsurat. Ideile muzicale sunt generoase, lungi precum acele cadre din Tarkovsky; asemeni rusului, Mahler este el însuși un sculptor în timp, însă nu prin intermediul poeziei imaginilor, ci prin geniala meșteșugire a nuanțelor și a jocului tonalităților. Dacă în cinema timpul este modelat în primul rând prin montaj, în muzica lui Mahler găsim țesătura ideilor muzicale, niciodată creionate în întregime, mai degrabă sugerate, totuși suficient de concrete pentru a crea contraste și dialoguri.

Aș asculta o astfel de piesă over and over again dacă viața n-ar însemna și altele pe lângă armoniile acestea venite parcă de pe alte tărâmuri …

P.S. Poate ieși ceva bun din Venezuela? Judecați voi înșivă. Omul nu se hrănește numai cu pâine, nu-i așa?

Anunțuri

2 gânduri despre “Muzica, o nouă dimensiune (13) – Mahler: Andante moderato

  1. Chiar zilele acestea citeam despre dificultatea lui Barenboim de a se acomoda cu Mahler şi ce grea a fost ,,convertirea”(dirijorul Otto Klemperer l-a vindecat) .Se spunea despre el că era dominat de conflicte culturale şi că această problemă autobiografică s-a reflectat destul de mult în muzica lui.
    Totuşi,Barenboim era fascinat de faptul că a fost primul compozitor care a compus dinamici individuale pentru diferite grupuri de instrumente.Cu alte cuvinte,textura rămîne aceeaşi ,însă culoarea se schimbă radical.În al doilea rînd,avea un simţ deosebit de delicat şi subtil al culorii,pe care Klemperer îl trata cu mare atenţie.

    1. Cu excepția celei de-a doua simfonii, care m-a cucerit de la prima audiție, restul m-au prins tare greu, după audiții repetate în care încercam din răsputeri să înțeleg o ordine a lucrurilor (ce să-i faci, prea multă ordine clasică…). Încă mă „lupt” cu a șaptea, care mi se pare deopotrivă oribilă și fascinantă, nu știu cum să zic … Marele meu regret, să zic așa, este că Celibidache nu s-a prea apropiat de Mahler: cred că ar fi fost tare interesant să ascult un adagio de acest fel în viziunea românului!

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s