Spațiu vacant (b)


Mi-e teamă de absențe. Mă îngrozesc; privesc la ele ca la niște hulpave găuri negre în care bruma de avere mi se poate pierde, fără posibilitatea de a putea cere cuiva recuperarea ei. Deși nu mi s-a întâmplat încă – nu voi ști niciodată cu certitudine asta, doar tatonez terenul – trăiesc sub spectrul proximității întrupării celor ce nu sunt, al ipotezelor concretizate în realități, al unor virtuale modele de lucru transformate în grele coșmaruri ale conștiinței.

Îndeosebi, mi-e teamă de bârfirea conceptelor. Cum ar fi, de pildă, vorbăria despre dragoste într-o mare de dispreț sau, la fel de trist, într-o pustiitoare indiferență. Când asta se întâmplă, golul pe care absența iubirii îl lasă între oameni începe a lucra dezumanizare. Nu mai iubim, ne mulțumim cu referirea ei în toate, în cântece, în filme, în nuvele, în reclame.

Apoi, bârfim credința, atunci când predicăm ceea ce nici măcar noi nu mai credem or, la fel de grav, ne refugiem mărturisirea în obsesii populiste. Absența ei ne alienează, smulgându-ne în a ei marasm până şi demnitatea de a privi ademenitoarele orizonturi ale promisiunilor lui Dumnezeu. Simple exerciții retorice.

Absența celor duhovniceşti în ființa pretinsă a fi o creație nouă În Hristos, în curs de transformare după Model … brrr! Pe fereastra asta mi-e teamă să nu se arunce dracii în astă lume, antrenați în tot mai mârşave mijloace de amăgire, digitale sau analoage …

Nu cred că voi putea pricepe vreodată cum se face că printre subiectele care scot la lumină (în dezbateri, în diverse reacții, chiar și în omilii) cele mai respingătoare trăsături ale ethosului comunicațional creștin cel al harului ocupă un loc de frunte.

Poate că se întâmplă – și asta vrea să vă propun acum ca temă de reflecție – tocmai din pricină că îl bârfim, iar absența sa a devenit un vârtej care ne smulge din mâini până şi bruma de asemănare cu Dătătorul harului pe care o mai pretindem în posesie. Se întâmplă pentru că vorbim despre ce nu cunoaștem. Iar atunci când vorbești despre har, fără a-L cunoaște pe Domnul harului, te paște Legea. Care, în treacăt fie spus, pentru novici și nu numai, nu poate aduce în viața omului altceva decât putreziciune, moarte.

Umplerea absenței unui obiect cu mărturia invocării lui: îmi pare că pentru inima unui om nu există un drog mai periculos. E ca şi cum ai vorbi cu morții. Din câte îmi aduc aminte, Domnul urăşte o astfel de îndeletnicire.

Bârfa este, așadar, un simptom al unei absențe, poate a obiectului bârfei sau a relației dintre noi și acesta. Dincolo de toate preceptele morale care pot fi invocate în combaterea prezenței ei printre noi, pentru mine rămâne teama, chiar groaza, cum am scris mai sus, că s-ar putea ca absența subiectului vorbirii mele să se întoarcă împotriva mea, să mă jefuiască de tot ce am și să mă trimită așa gol, cum am venit pe lume, în acel loc în care toate vor fi absențe pentru o veșnicie …

Reclame

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s