În urmă cu vreo nouă ani, cu prilejul vacanței petrecute în Kalithea, am făcut și câteva incursiuni de cealaltă parte a celui de-al treilea braț din Halkidiki, Kassandra, mânați de o nepotolită foame după apusuri de soare grecești. Siviri a fost prima localitate întâlnită pe coasta sudică, cu o plajă cochetă, corectă, cu apus … Totuși, curiozitatea ne-a împins să mergem câțiva kilometri mai spre est, până în Posidi, unde am și făcut o baie bună în asfințit. M-au impresionat două lucruri aici: zona foarte bună pentru explorări subacvatice și peisajul, cu acele vile cocoțate pe niște culmi stâncoase, care în bătaia soarelui dau bine în fotografii. Mi-am zis atunci că o să revin în acest loc, măcar în trecere. Am făcut mai mult de atât; anul acesta am revenit în acele locuri, unde am petrecut câteva dintre cele mai frumoase zile ale concediului nostru din 2017 în Grecia.

61

Coasta de sud a brațului Kassandra este presărată cu sate de vacanță de mici dimensiuni și liniștite; zona de nord, cu Afysos, Kalithea, Hanioti și Pefkohori, este mult mai animată, mai gălăgioasă, dar și mai scumpă. Ideea de bază, în general, este că, având mașina la dispoziție, poți să explorezi mai mult din ceea ce oferă întregul braț, fie pentru cumpărături, în stațiuni precum Kalithea și Hanioti, fie pentru plaje liniștite (cum sunt majoritatea celor sudice, împreună cu Posidi), fie pentru aprovizionare în magazine de gen Lidl și Masoutis.

În acest an am decis să încercăm ceva nou: booking.com. Dacă în trecut mergeam la fața locului și căutam cazări la privați, întrebând prin magazine, acum am avut toată vacanța rezervată încă din România (inclusiv opririle de tranzit din Bulgaria). Avantaje: ești liniștit, știi unde vei merge și că ai asigurat un acoperiș deasupra capului. Am ales cazări evaluate la cel puțin 8.00, pentru că am învățat, din experiență, că aceasta este limita de jos acceptabilă pentru noi. Principalul dezavantaj, neconfirmat încă printr-o verificare meticuloasă, este că e posibil ca să te coste mai mult, prețurile nefiind negociabile.

28

Așadar, am găsit câteva oferte interesante pe booking pentru coasta de sud a Kassandrei, foarte bine apreciate de către turiștii care au trecut pe acolo. În cele din urmă, am ales Villa Panorama Studios, încercând să împac mai multe deziderate într-o singură lovitură: o locație faină și cu plajă bună, un raport bun preț-calitate, o zonă mai liniștită – care, totuși, să ofere acces la niște magazine alimentare decente – și, nu în ultimul rând, niște apusuri de soare la îndemână. Este o alegere pentru care am primit felicitări din partea „echipajului”, în multe privințe așteptările fiindu-ne depășite.

32

Proprietarul, Christos, este un tip simpatic și foarte prietenos. Ne-a făcut o primire călduroasă și ne-a dat niște ponturi excelente legate de plajă și de împrejurimi. Într-o engleză simpatică ne-a povestit că a călătorit prin România (inclusiv prin Sighișoara!) și că i-a plăcut în special Transilvania. Din munți, zicea el, cum cobori spre Bucharest … katastrof. Zicea că era prin zonă când s-a întâmplat tragedia de la Colectiv … mă rog, ideea este că e genul de gazdă cu care interacționezi, care te întreabă din când în când cum te simți și care îți stă la dispoziție pentru orice problemă ai avea-o în timpul sejurului. Se pare că și-a făcut o reputație printre turiștii români din moment ce, dintre cele 8-10 camere ale pensiunii, cred că cel puțin jumătate erau ocupate de către ai noștri. Despre condiții, ce să zic: un studio de patru persoane, curățel, dotat cu de toate. Vederea din balcon – unul de dimensiuni generoase – este spre o pădure, iar în depărtare se vede marea.

15

Suntem la etaj, camerele de la parter fiind preferate de către turiștii care vin cu copii mici. Unul din momentele mele favorite ale zilei, cafeluța de dimineață, este savurat aici din plin. Singurul minus îl constituie calitatea ceva mai slabă a wifi-ului (dacă, în adevăr, acest fapt este un inconvenient).

04

Vila este cocoțată taman pe dealul ce îmi rămăsese în minte de acum nouă ani. Accesul cu mașina se face pe un drum îngust, înclinat la vreo 15 grade, poate chiar mai mult; dacă la urcare întâlnești o altă mașină, hm, ai încurcat-o și mai mult ca sigur că trebuie să uiți de prioritate, căci nu prea văd cum va putea respectivul aflat în coborâre să urce cu marșalierul.

Prima îngrijorare: o să avem ce merge până la plajă! Mă vedeam deja făcând kilometri cu barca în spinare …

05

Nu e chiar așa. Într-adevăr, suntem pe stâncă, iar de pe marginea ei nu vezi urmă de nisip, ci doar o prăpastie împădurită coborând abrupt în mare. Numai că, ni se spune, coborând pe o cărare printre copaci și stânci, se ajunge la o plajă secretă, micuță, cunoscută de puțini turiști.

24
La coborâre …

Christos nu face economie de superlative: e o plajă perfectă, discretă, curată, cu apă care niciodată nu cunoaște curenți reci și care, indiferent de starea vremii din sezon, are aceeași temperatură și este la fel de bună pentru îmbăiat. Nu vom mai găsi alta la fel!

22
… și la urcare

Confirm: a fost una dintre cele mai plăcute experiențe de plajă și baie în mare din Halkidiki!

31

În Grecia am mai avut parte de plaje amplasate în decoruri de vis (Milopotamos, Nidri, Parga, Paleokastritsa), plaje cu apă curată și lină (Neos, Marmaras, Agios Gordios, Kala Nera, Napflio, Potos) sau întinderi de nisip liniștite (Sikya, Agios Giorgios Nord-Corfu, Keramoti), dar asta parcă adună tot ce e mai bun din fiecare! Da, ai de coborât și, mai ales, de urcat, dar își merită fiecare treaptă.

21

De fapt, cu toată greutatea urcușului, mie mi-a plăcut traseul spre plajă.

27

Pădurea ni se arată într-o desăvârșită dezordine naturală, iar jocurile de culori datorate soarelui și apei mării, abia întrezărite printre crengi, în vale, mi s-a părut de-a dreptul fascinant.

25

Rareori, așa cum ne-a și avertizat Christos, găsești mai mult de cinci oameni pe plajă (în weekend vin ceva mai mulți). Clienții hotelului de pe stâncă (Thea) preferă, din câte s-ar părea, piscina.

23

Apa este curată, caldă, limpede. Am stat aproape tot timpul în apă, așa că nu m-am prea bronzat. 🙂

81

Pe lângă stânci se pot face scufundări și explorări în voie, peisajul subacvatic fiind fascinant și înfricoșător deopotrivă.

33

La intrarea în apă, în unele locuri sunt stânci, dar ele pot fi evitate cu ușurință, pentru a ajunge pe nisip fin.

31

Într-una din zile am prins o mare mai agitată, fără vânt, dar cu valuri. Christos avea dreptate, plaja era la fel de îmbietoare. A fost chiar mai fain decât în celelalte zile, pentru că am putut să ne bucurăm din plin de spectacolul pe care valurile îl ofereau la întâlnirea cu stâncile. Din plin, repet …

Ca stațiune, Posidi oferă o plajă publică imensă, lungă de câțiva kilometri buni. Există și zone amenajate, cu șezlonguri, dar și multe spații libere. Ca în majoritatea stațiunilor, o parcare imensă și gratuită îi așteaptă pe cei veniți aici din alte localități, de cealaltă parte a șoselei ce se întinde de-a lungul localității. În partea opusă reliefului stâncos, spre celălalt capăt, plaja se pierde într-o peninsulă de nisip care face deliciul turiștilor, în special la asfințit.

62

Restaurante nu sunt foarte multe; cele existente sunt însă cochete și bine puse la punct. Gyrosul de aici este dintre cele mai bune pe care le-am încercat în Halkidiki (favoritele mele rămân, totuși, cele din Corfu). Cel mai bun magazin pe care l-am găsit în localitate – pentru pâine, fructe și altele – este Arista Supermarket, amplasat pe drumul de intrare-ieșire, la vreo un kilometru de „centru”. La vreo câțiva kilometri distanță se găsește și un Masoutis, dar nu am avut nevoie de el pentru că am găsit la Arista tot ce era nevoie, la prețuri rezonabile.

82

În unele momente ale zilei, atât de jos, cât și de pe stâncă se poate vedea în zare conturul Muntelui Olimp, lucru care ni s-a părut tare de tot. Asfințitul soarelui pune în evidență contururile reliefului continental dintre Tesalonic și Pelion. Grecia ne amăgește în permanență cu impresia măreției și a orizonturilor de necuprins, totuși, ea nu uită să ne aducă și cu picioarele pe pământ: la urma urmelor, are cam jumătate din suprafața României.

55

Apusurile, da? De nota zece, atât cele de pe stâncă, cât și cele admirate de la nivelul mării. Ne-am plimbat până la capătul plajei, în căutarea unui loc pentru ridicat drona.

51

Am savurat fiecare clipă a coborârii soarelui și a topirii nuanțelor roșiatice undeva departe, dincolo de lumea noastră, dincolo chiar și de cea din Corfu, pentru a ne lăsa cu totul în grija mării și a valurilor neobosite.

54

Plimbările de seară în Posidi. Aer curat, liniște, nisip fin, cer senin … În zona de stațiune există o faleză suficient de întinsă, presărată cu băncuțe. De cealaltă parte a șoselei sunt puținele localuri și magazinuțe, parcarea despre care am pomenit deja, atât. Zgomotul produs de valurile mării este mai mare decât cel al forfotei trecătorilor.

29

Urcăm pe jos pe drumul spre vilă, partea cea mai provocatoare a unei zile, altfel perfecte, în Posidi. Acolo, sus, liniștea te învăluie pe nesimțite, așa că uiți de oboseala urcușului. E vremea să vedem un film de seară, de ce nu …

100

Am fi vrut să putem sta mai mult. Nu-i nimic, dacă Christos ne mai primește și dacă o să găsim locuri libere  – pare a fi foarte solicitat în sezon – poate mai reușim să-i facem o vizită.

71

Oricum, Posidi este o recomandare pe care o fac oricui fără rezerve, în special acelora care doresc să se bucure de o mare bună și de plajă liniștită, totuși spectaculoasă …

43

34

72

84

Anunțuri

Un gând despre “Vacanță în Halkidiki (1) – Posidi

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s