Ce vrem să vedem în filme și ce nu: Este The Shape of Water un film corect politic?


Cristian Tudor Poescu zice că da, eu zic că … nu prea.

Da, avem un personaj de culoare (cel interpretat de Octavia Spencer), numai că, după normele de incluziune și promovare a diversității el nu aduce corectitudine pe ecrane: este un personaj secundar, pus în slujba definirii celor principale, în cazul nostru, o femeie latino și un bărbat caucazian. Nu o întrece în complexitate pe nici una dintre madamele consacrate încă de pe vremea lui Gone with the Wind, știți acele femei de casă care se îngrijeau de copii albi și imaculați, e un personaj de „recuzită”. Nu vrea nimic, nu evoluează, cu contează.

Recunosc, aș fi putut paria pe prezența unui gay în film, pentru diversitate. Plutește în aer, prin mai toate filmele. De departe, aici pare a fi pariul câștigat de către LBGT;  un film care respiră „queer”, o scrisoare de dragoste către comunitatea în speță etc. Așa este, deși nu prea văd de ce Giles, personajul interpretat de Richard Jenkins, ar avea cu ce să afirme o anume mândrie. Giles este, așa cum e descris în film, un om bun la inimă, sensibil, timid, inofensiv, pe de altă parte, e profund complexat și așezat cu fața spre trecut, incapabil să ne indice spre ceva anume cu care să ne rămână în amintire. Faza cu meșa amintește mai degrabă de rolul decorativ al LGBT-ilor din filmele anilor 90`, când aceștia parcă ne erau arătați în filme precum câinii dresați la colț de stradă: amuzament. Kakaia mândria?

Că veni vorba, caucazieni cuminți și respectuoși ce sunteți, i-ați văzut pe rușii din film? Aceleași reprezentări stereotipe care au făcut deliciul majorității filmelor din perioada rece. Să înțeleg că atunci când vine vorba de reprezentarea dușmanului de clasă punem corectitudinea în cui, nu?

A face un film în care personajul principal se prezintă ca o persoană cu disabilități este din perspectiva distinsului CTP, parte a problemei, adică a infamei corectitudini. Eu, unul, nu-mi pot închipui filmul altfel, ca poveste de dragoste dintre o femeie ca oricare alta (scuze!) și o creatură fantastică. Tocmai în asta stă ideea filmului, să descoperim o relație modelată nu de cuvinte rostite, ci de gânduri exprimate prin descoperirea unui mod propriu de a comunica. Nu asta face orice iubire, hm?

Observați că nici nu mă ating de corectitudinea filmului față de caucazieni, care – păcatele lor – mai sunt pe deasupra și familiști tradiționali, și care au mai citit câte una-alta de prin Scripturi. Până la urmă, corectitudinea este în ochiul celui ce interpretează, nu în altă parte.

Reclame

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s