În fiecare dimineață îmi fotografiez gândul cu conștiinciozitatea secundarului care refuză să rateze (z)baterea.
Developez pelicula și caut zvâcnirea aceea de lumină pe care n-o poate contraface nicio opintire a imediateței – nici agitația noului început de săptămână, nici goliciunea pieței pline de susținători mi(ti)ci, nici plânsetul copilei căreia vântul i-a luat pe sus balonul alb, nici măcar lacrimile de bucurie că imnul țării s-a intonat iarăși la Roland Garros, după patruzeci de ani de pustiu…
Caut zvâcnirea aceea de lumină care-mi șoptește acum că Dumnezeu nu le dă niciodată daruri de jucărie copiilor Lui. Ce să faci cu o sabie de plastic pe un câmp de bătălie? Că darurile adevărate trebuie folosite în adevăr. Niciodată pentru tine, întotdeauna pentru celălalt.
Dar(nice) mulțumiri!