Un simptom tipic maladiei care ne atrofiază capacitățile de a simți cu cei în nevoie, în vremuri în care toate cele ale lumii sunt afișate pe ecrane, în timp ce inimile ni se golesc de reale conținuturi, este ilustrat și de felul în care ne poziționăm ideologic în problema copiilor despărțiți de părinți, de către autoritățile americane. O facem cu fermitate, principial și cu simț de răspundere. Nu facem rabat la argumente și la discursuri convingătoare. Pentru că sunt o mulțime de lucruri extrem de importante de cântărit:
1) cine a început nebunia asta, Obama sau Trump
2) să decidem cine sunt ipocriții. Variante:
- trusturile de presă partizane (NY Times, The Guardian, Fox etc)
- creștinii evanghelici de rit texan
- cei militează împotriva avorturilor, dar …
- cei ce nu militează împotriva avorturilor, dar …
3) să decidem ce trebe făcut. Iarăși, variante:
- nu v-ați săturat de Trump, hm?
- cu legea nu te joci
Ar mai fi un lucru de pus la cale, de o importanță secundară: soarta acelor copilași. De acesta ne vom ocupa după ce le vor rezolva cum se cuvine pe cele de mai sus.
dyo 