Niște capete luminate de la HuffingtonPost au găsit piatra din capul unghiului în problema comportamentului abuziv pe care bărbații îl au față de femei, la locul de muncă, în familie, în biserici și cam peste tot pe unde e posibil (în afară de unele sectoare industriale în care femeile, se pare, au fost întotdeauna respectate): teologia conservatoare a celor de teapa lui John Piper. Complemetarianismul. Da, păi e la mintea cocoșului că rădăcinile acestui comportament care o devalorizează pe femeie în ochii bărbatului trebuie să fie această teologie care îi privește pe cei doi – pe bărbat și pe femeie, nu vă gândiți la altceva – ca fiind diferiți prin creație, însă completându-se reciproc în menirea pe care Creatorul le-a dat-o pe acest pământ. O teologie care îi spune bărbatului că este responsabil să-și protejeze casa și să se lupte pentru a-i asigura toate cele necesare traiului – cele ale stomacului, dar și cele ale spiritului – nu poate fi decât responsabilă de această revoltătoare stare de fapt.
Acum, ca să fim drepți, nici cei la la HuffingtonPost nu sunt atât de tâmpiți încă să-i încarce excesiv lui Piper nota de plată pentru #churchtoo, de aceea nuanțează: „part of the problem”. Nu același lucru se poate spune despre felul în care ei încearcă să scoată cu basma curată lumea criticată de către teologul american, unul cunoscut în mediile evanghelice, însă supectez eu, un anonim în agora seculară a ideilor, o lume care i-a oferit femeii în ultima jumătate de secol a istoriei noastre respectul pe care și l-a căutat. Nu-i așa?
Piper sugerează că ideologiile vinovate pentru #…too sunt cele progresiste și antitradiționale care modelează cam toate politicile acestei disputate jumătăți de veac. Adversarii lui, însă, îi iau peste picior și, din câteva apăsări de tastă, ne învață cum să nici nu ne treacă prin cap așa ceva. Nu, nici pomeneală: abuzurile sunt tradiționale, progresismul este cel ce le-a oferit femeilor pacea și siguranța. Și respectul, să nu uităm.
Omul antitradiționalist al zilei gândește curat și frumos. El nu este ca fundamentaliștii aceia, care cred că sunt stăpâni și responsabili peste casele lor. Nope. El se poate uita la Cele cincizeci de umbre (o sută cincizeci, dacă le numărăm pe toate câte s-au făcut până acum) pe care i le dă Hollywoodul și în care femeia este respectată cum se cuvine, la rezoluții înalte, după care, reîntors în lumea de zi cu zi, să fie egal cu concubina sa (căci mariajul tradițional, nu-i așa, e doar o hârtie) sau cu tovarășele[1] sale de birou.
O jumătate de secol de iubire față de femei. Și de respect. Cum i-a scăpat lui Piper? Cum ne-a scăpat nouă? Să recapitulăm, cu respect și considerație.
Revoluția sexuală? Hippie? Respect față de femei, cât încape. Consumul de substanțe euforice era democratizat, iar de abuzuri în perioada aia n-a auzit nimeni, niciodată. Să zicem love fifteen, ca-n tenis.
În acele vremuri Hugh Hefner punea bazele unui monument de apreciere pentru femeile din lumea întreagă, pe care le aprecia pentru frumusețea lor: Playboy. În semn de respect, le-a pus inteligentelor și capabilelor fiiice ale Evei urechiușe și codiță de iepuraș. Iar Hefner, se știe, nu are nici o contribuție la problema #metoo, fapt dovedit și de aprecierea sinceră și deschisă de care omul s-a bucurat la moartea lui.
Ah, și cultura pop a vremurilor! Versurile lui Jim Morrison au glorificat femeia și i-au dat o valoare pe care nici altă femeie n-a avut-o în aproape două milenii de creștinism: Come on baby, light my fire! All day log.
În asentimentul bardului de la The Doors, ceva mai târziu, Sabrina cânta profetic despre o lume în care bărbații o vor respecta și pe ea cu adevărat:
Boys boys boys, I’m looking for a good time
Boys boys boys, get ready for my love
Boys boys boys, I’m looking for the good times
Boys boys boys, I’m ready for your love.
Orice legătură între #metoo și astfel de invitații nu poate fi catalogată altfel decât răutăcioasă.
Cultura videoclipului, ce să mai vorbim, este una care promovează și ea femeia ca egală a bărbatului, în nici un caz ca obiect, capisci? Mai multe nu zic despre asta, mi-e teamă că o să-mi pleznească tastatura de atâta respect.
Divertismentul de canapea, care ne intră în intimitatea căminelor cu ale sale Big Brother și alte realități dureroase, nu a influențat nici el evoluția condiției femeii în lumea noastră. Seriale de succes precum Familia Bundy și Two and a Half Men sunt apologii ale feminismului progresist, niște modele vrednice de urmat pentru capi de familie (în primul caz) sau pentru burlaci (în al doilea) care nu au alt țel în viață decât să respecte femeile și să le iubească pentru ceea ce reprezintă ele.
Ca să nu credeți că am eu ceva cu umbrele lui Grey, vă aduc aminte că filmul american s-a spetit în toți acești cincizeci de ani să ne facă să apreciem frumusețea interioară a femeilor și să nu ne uităm la ambajaj. Termenul de „bombă sexy” trebuie să fie o reminiscență din vremurile întunecate ale creștinismului. Europa ultimelor decenii a respectat și ea femeile cât a putut de bine în cinema; dintre cel mai la îndemână exemple, cu totul singulare, sunt filme foarte apreciate de critici The Cook, the Thief, His Wife & Her Lover și Nymphomaniac. Nu le-am văzut și nu vi le recomand, dar asta doar pentru eu însumi sunt un misogin și un bigot ordinar.
E interesant să vezi cum nimeni nu pare să priceapă cât de #metoo poate fi un nume precum Stormy Michaels în ziua de azi! Trebuie spus, de fapt, că nici industria filmelor „pentru adulți” nu are vreo vină pentru condiția de #metoo a femeii în ziua de azi. Dimpotrivă, cei de aici îi învață pe bărbați, din pur altruism și pentru că sunt și ei animați de dorința de a face lumea asta mai bună, cum să respecte femeile și …
Mai aproape de plaiurile mioritice, nu poți să intri într-un atelier auto, de vulcanizare sau într-o spălătorie de mașini fără a întâlni pe pereți postere și calendare cu femei ce emană respect prin toți porii, vizibili alături de alte detalii ce nu pot fi spuse aici. Același lucru este valabil și în cazul drujbelor și diferitelor aparate pe care, în mod tradițional, bărbații le foloseau în bigotismul lor; acum, niște domnișoare bronzate, îmbrăcate și ele foarte sumar, ne arată că și ele pot. #metoo, asta e. Toate acestea sunt postere pentru care niște companii – unele autohtone, altele chiar de afară – plătesc bani grei. Ele n-au nici o vină pentru că bărbații nu cer voie uneori pentru o palmă pe fund sau pentru alte chestii strânjenitoare. Să-l mai citim un pic pe Piper, că acolo e buba.
Nu poți vedea o emisiune de informații sportive fără o știre despre o iubită de sportiv, mai rar e chiar despre o sportivă, care arată foarte sexy, zic sau sugerează ei. Pavel Bartoș, bărbat căsătorit și cu copii, și-a făcut un obieci ca în emisiunile pe care le prezintă el să presare generoz aluzii la frumusețea interioară a domnișoarelor care îi aduc plicurile cu rezultatele voturilor sau decorează scenele respectivelor reprezentații.
Dar astea nu sunt o problemă. Problema e alta. Avem o alergie la piper. Da, oameni buni, de aia nu s-a putut abține Weinstein. Woody Allen, acuzat și el (deocamdată fără dovezi), probabil că este și el un admirator al complementarianismului Piperat. Pentru că, să fie clar, o învățătură care îi spune bărbatului să-și iubească nevasta precum a iubit Hristos Biserica nu poate să ducă decât la abuz. În Biserică, dar și în societate.
P.S. Vine peste noi o învățătură, despre care (pariu?) se va descoperi că este chiar biblică: de fapt, nu există nici bărbat, nici femeie. Există vreo 97 de genuri (număr în continuă actualizare). Când ea își va produce efectele pe deplin, nu vor mai exista abuzuri, pentru că nu se va mai ști cine e victima și cine e prădătorul. Nu mai are nici un farmec să zici că ești neutrois și că #metoo, nu-i așa?
[1] Va fi nevoie de reabilitarea acestui cuvânt. Răbdare …
dyo 
Dyo, incerc sa pricep care exact este miza textului tau, in afara de a oferi o aparare in doi perio timpeniilor pe care le debiteaza Piper pe tema #metoo, dar se pare ca nu prea ma duce capul
Miza este ipocrizia celor care își aruncă mâțele moarte în ograda lui Piper, în loc să-și vadă de ale lor bube. Nu-mi place Piper, nu-i agreez fundamentalismul, dar nici nu cred că e o soluție să fie scos ca țap ispășitor într-o chestiune care, oricum, depășește în dimensiuni orice pretenție ideologică generalizatoare.
Cind insa bagi sub pres ipocrizia lui Piper (adica pe a noastra), pentru a arata cu degetul ipocrizia altora (ceea ce este ieftin, si in cele din urma o forma de lasitate), rezultatul este dizgratios si fara niciun folos pentru noi (evanghelicii). Deci, ma intreb, cui prodest. Si, mai ales, ce se intimpla in ultima vreme cu Dyo, cel pe care il cunosteam eu.
În schimb tu, Dănuț, rămâi consecvent în intoleranța pe care o ai față de o parte a creștinismului contemporan, fără nuanțe, fără milă, fără o picătură de îngăduință, fără a admite că nu nici măcar ei nu sunt iremediabil condamnați la gheenă …
Dyo, ai scăpat destul de ieftin cu calificările personale din partea lui Dănuț, chiar dacă ai spus, în fapt, un adevăr. Considerând apetitul lui Dănuț pentru epitete la adresa acelor creștini care sunt „iremediabil condamnați la gheenă…,” cum ar fi Piper, cred că ai scăpat ieftin doar pentru că „bigot” și ”misogin ordinar” (calificări care ți le-ai atribuit deja :)), sunt cam greu de bătut, chiar și de Dănuț!
Ei, Dănuț, aici eu văd o problemă despre care ți-am mai spus. Dyo a marcat un adevăr, care trebuie văzut în conjuncție cu aberațiile lui Piper, adevăr care are mult mai multă greutate în crearea situației la nivelul culturii largi care a creat mișcările #…too. Nici nu cred că l-a iertat sau apărat pe Piper prea mult. Dar, pe lângă faptul că ești total intransigent față de cei ce au opinii diferite față de tine, în loc să răspunzi argumentului lui în sine, treci la calificări personale. „Formă de lașitate” (ca să nu-i spui omului în față), „ce se întâmplă în ultima vreme cu Dyo”… Nu crezi că poate ar trebui să te întrebi dacă nu cumva se întâmplă și cu tine ceva?
Pentru clarificare, nu sunt Complementarian. Nici Egalitarian. Această tipologie (precum ineranță-infailibilitate) face parte din „darul inepțiilor” care este dat din plin creștinilor americani, care n-au altceva mai bun de făcut decât să creeze astfel de construcții antagoniste, ca să se poate împărți în partide ca apoi să se certe între ei.
Multumesc, Eugen, pentru comentariile tale. Este evident ca nu impartasim aceeasi paradigma teologica si ca avem sensibilitati diferite. Si este evident ca pentru tine asta nu este OK. Eu unul pot trai cu asta, chiar daca nu mi-e comod. Sper ca si tu. Eventul pna cind Domnul ne va lumina altfel.
In rest, eu nu cred in toleranta de dragul tolerantei si cred ca anumite lucruri sunt intolerabile in sine si trebuie declarate ca atare. Sunt sigur ca si tu si Dyo credeti asta (asa cum o dovedeste textul lui, mult mai acid si mai agresiv decit cel din HuffPost – l-am recititi ca sa verific daca nu cumva m-am inselat). Singura diferenta este in faptul ca nu suntem de acord asupra lucrurilor intolerabile.
Eu cred insa ca avem mult mai multe lucruri asupra carora suntem de acord – ma refer explicit acum la noi trei, si ele sunt cele asupra carora ar trebui sa ne concentram. Dar poate gresesc. Si de fapt ar trebui sa ne macelarim intre noi din pricina diferentelor. Daca asta se doreste – desi ma indoiesc, please count me out.
Dănuț, presupun că ai vrut să spui ”Și de fapt NU ar trebui să ne măcelărim între noi din pricina diferențelor.” Cu aceasta sunt de acord, și în nici un caz nu aceasta este intenția mea.
Te asigur că este OK pentru mine să avem paradigme teologice diferite, și sunt obișnuit să o iau pe cocoașă (figurativ vorbind) pe chestia asta. Eu nu cred că aceasta este problema, ci mai degrabă cum în aceste condiții negociem un dialog autentic și substantiv, fără calificări la persoană, și cum vedem lucrurile din multiple perspective, pentru că „the danger of a single story” este reală. Altfel, nu realizăm nimic constructiv, ci doar ne tragem săgeți ideologice unii împotriva altora.