Mântuire prin uitare


De o bună bucată de vreme, virtualul și-a făcut loc în spațiul percepțiilor noastre asupra vieții, devenind el însuși o extensie a trăirii plenare, chiar a unui anume paradis regăsit. Iubirea, banul, religia, politica și sexul, alături de alte imagini ale omenescului de odinioară, au inundat întinderea amorfă de pereți și pagini: cucerim și colonizăm o Noua Lume, desenăm cu multă trudă hărților unor minunate Pământuri de Mijloc, de data asta fără a fi nevoiți să-i ucidem eventuali indigeni.

Credeți? Căci și în virtual ne preumblăm printre pixeli tot cu armamentul din dotare atașat regulamentar, gata de întrebuințare. Dinamităm, otrăvim și ne descărcăm în rafală asupra barbarilor de dușmani fără pic de ezitare, căci timpul irosit se măsoară în înfrângeri, iar înfrângerile în uitare virtuală.

Ș-apoi, dacă tot am menționat uciderea, să consemnăm și faptul că mai există un pretendent la domnie în acest tărâm al simulatelor, unul în adevăr de temut: uitarea. Uitarea cea transcendentă trackingului, istoricelor de navigare și tuturor celorlalte umbre lăsate de click-urile noastre pe servere. În virtual, ea reprezintă ceea ce în viața „reală” ni se prezintă a fi moartea fizică, plecarea de pe tărâmul celor ce încă fac umbră (câtă ironie!) pământului.

Pentru că pe Internet nu se moare, iar contul și avatarele pot supraviețui fără mari griji descompunerii fizice a trupului. Toate clipurile, comentariile, postările și distribuirile trăiesc mai departe, în virtutea energiilor create ale Rețelei. Moartea circulă pe Internet deghizată în straiele de paradă ale trăirii digitalizate și afișate ca obiect corespondent al minunii transcendenței firescului. De aceea nu murim pe net, ci suntem doar uitați.

Efectul e garantat: simularea unui vis despre cum am putea încă trăi după ce trupurile noastre și-au început putrezirea. Am putea să postăm pe mai departe articole. Am putea, cu un pic de ingeniozitate, să continuăm să dăm Like-uri. Am putea, de ce nu, să credem, să iubim și să sperăm, chiar și dupa ce ultima lopată de pamânt s-a așezat peste coșciugul nostru. Vom trăi atât timp cât serverele vor fi în stare de funcționare. Și atât timp cât vreun motor de căutare ne va contabiliza într-un răspuns de genul „Aproximativ 10.700 rezultate (0,42 secunde)”. Veșnic? Posibil, nu zic nu.

Iar de învierea morților, speranța care a animat milenii de credință creștină și a modelat o civilizație căreia încă îi mai datorăm atât de mult, nu va mai fi nevoie. Totul se va rezolva, la vremea potrivită, cu un simplu copy-paste, apăsând pe butoanele docile ale unui mouse bine meșteșugit. AICI.

Un gând despre “Mântuire prin uitare

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s