Ați vrut realism în filmele cu creștini?

Vreți să vedeți filme în care să nu fie totul roz-bombon în lumea credinței?

Tânjeați după niște pocăiți reali (sau neparadigmatici, cum li se spune acum)?

Filme în care să nu ni se mai predice?

Filme în care problemele credincioșilor nu sunt rezolvate prin puterea rugăciunii de către un Dumnezeu care ține partea copiilor Săi chiar și atunci când joacă fotbal?

Wish granted: Machine Gun Preacher (2011) cu Gerard Butler în rolul principal.

Mai mult, filmul este inspirat din fapte reale, anume din viața lui Sam Childers, un ex-pușcăriaș nenorocit și dependent de droguri care se pocăiește și începe o viață nouă, implicându-se în misiunea creștină, pe două fronturi: acasă, în SUA, unde înființează o biserici, din resurse proprii, în timp ce în Africa (mai precis, în nordul Ugandei) pune bazele unei misiuni pentru copiii care sunt victime ale conflictelor militare de acolo.

Filmul are de toate, de la o extremă la cealaltă: consum de droguri (injectate, așadar într-un stadiu foarte avansat de dependență), limbaj de gașcă, pistoale mitralieră care duduie bine, dar și închinare creștină prin cântece binecunoscute, vorbire în pilde așa cum numai în mediile evanghelice găsești și, ce este mai important, predicarea Evangheliei cu putere, urmată de chemare, predare și botez.

Acest film, însă, mai are ceva, un ingredient care le lipsește filmelor evanghelice (nu că îi ducem lipsa, doar zic): ne propune un caracter mesianic de manual, în persoana acestui Sam Childers. Da, e caucazianul acela care se luptă pentru mântuirea celor de altă culoare, cum am mai întâlnit și în 12 Years Slave, Amistad, Avatar, Blind Side, Finding Forester, Freedom Writers, Gran Torino, Radio și A Time to Kill (și credeți-mă lista poate fi cât de lungă doriți). Acest fapt nu trebui privit neapărat ca un neajuns al filmului; pe de altă parte, este de înțeles reținerea evanghelicului în a creiona un personaj ce ar putea prezenta asemănări prea bătătoare la ochi cu Isus Hristos. Ar fi, probabil, un mijloc ilicit de eludare a interdictului reprezentării vizuale a lucrurilor sfinte. Exagerez. 🙂

Altfel, cam tot ce se petrece pe ecran îi este familiar spectatorului trecut pe la biserică. E adevărat, discursul este construit pe excese, în special emoționale. Personajele simt enorm și gândesc monstruos fiecare aspect al vieții. Este multă neliniște, agitație, disconfort emoțional, intensitate  a trăirii în lumea filmului: găsești foarte puțină cumpănire, liniște și disponibilitate la reflecție. Chiar și discuțiile detaliat dintre personaje poartă amprenta unei inexplicabile neliniști. Singura excepție ce mi-a rămas în minte o constituie imaginea lui Sam în timp ce muncește în construcții (la început pentru alții, apoi în propria sa afacere).

Film Title:  Machine Gun Preacher

Trebuie spus, însă, că situația copiilor din Uganda, pe care filmul ne-o aduce înaintea ochilor, este una dramatică și extrem de dureroasă. Paradoxal, în ciuda celor afirmate în paragraful anterior, scenele în care îl vedem confruntat pe Sam cu realitățile vieții din lumea celor uitați parcă de toți și de toate mi se pare cele mai bine realizate. Ceva se frânge acolo; am retrăit o senzație pe care am mai avut-o și la vizionarea unor The Year of Living Dangerously sau Hotel Rwanda. Mânie și revoltă, amestecate cu o anume resemnare în fața dimensiunilor mult prea mari ale tragediei. În fața acestui munte de suferință, nici nu știi ce ai putea face, de unde să începi, încotro să o apuci. Unii organizează conferințe, în care se discută problema; alții își suflecă mânecile și încep să facă ceva, orice, numai să aduc un bob de alinare celor năpăstuiți. S-ar părea că aceștia din urmă sunt vrednici de urmat, căci măcar ei nu stau cu mâinile în sân, ci fac ceva concret pentru acei copii.

Dar ce anume fac ei? Contează?

Este scopul atât de nobil încât să scuze excesele?

Răspunsul nu este simplu de dat. Metodele lui Sam sunt puse în discuție, într-o formă sau alta, de diferite personaje ale filmului. El este predicatorul alb cu pușca în mână. Kazantzakis, sunt convins, ar fi tare mândru de el: este un Cristos mânios, care aduce în lume dreptate, nu prin sângele Său, ci cu gaz și praf de pușcă. Dar Sam este, în același timp, un simplu om, vulnerabil în fața provocărilor copleșitoare pe care misiunea sa le implică. La un moment dat, chiar în inima sa, ceva se strică. Este, poate, timpul să se dezbrace de aura cristică și să-și asume o alta, pe cea a robului care nu face altceva decât ce trebuia să facă. Va reuși el asta?

Dar lucrurile pot fi privite și mai în profunzime. Întrebările nu se opresc aici. Ce merită să faci și ce nu atunci când iubești și vrei să alini suferințele celor abuzați de o lume atât de prost croită? E o întrebare prezentă și în Silence; acolo răspunsul era încapsulat în acel tainic „cel mai important act de iubire ce s-a înfăptuit vreodată”. Aici, însă, se mai pune o problemă. Cel ce își asumă responsabilitatea unui astfel de act de iubire este luat la întrebări. Cine ești tu, omule, să crezi că te poți da pe tine însuți de dragul altora? Oare nu este și aceasta dovada unei nesăbuite înfumurări? O faci pentru ei, cu adevărat, sau pentru tine?

000_machine
Sam Childer, cel real, în acțiune. Sursa: https://www.imdb.com/title/tt3576928/mediaviewer/rm306367232

Dar cea mai provocatoare întrebare a filmului nouă ne este adresată. În răspunsul pe care îl dăm stă însăși ideea filmului. Pentru a o descoperi trebuie să aveți răbdare, să urmăriți și genericul de final, în care sunt prezentate imagini reale din viața lui Sam Childer și a celor care au lucrat sau mai lucrează cu el. (Apropo, acesta este singurul film pe care l-am văzut până acum al cărui plot-twist este amplasat după genericul de final!) La un moment dat, ni se oferă un mic fragment video în care Sam (cel real, nu cel întruchipat de Gerard Butler) ni se adresează nouă, celor ce am vizionat filmul și care, poate, ne îndoim la rândul nostru de moralitatea căii sale:

Eu nu pot să stau aici și să găsesc scuze pentru a îndrepta lucrurile.
Dar vreau să-i întreb pe toți oamenii din lume, pe toți care au un copil, pe toți care au un frate sau o soră:
Dacă copilul tău sau un membru al familiei tale ar fi răpit azi, dacă ar intra un nebun, dacă ar intra un terorist și v-ar răpi un membru al familiei sau pe copilul vostru, iar eu v-aș spune:
„Vă pot aduce copilul acasă.”
V-ar păsa prin ce mijloace l-aș aduce?

Acum să vă văd. De aici începe, de fapt, înțelegerea filmului.

Reclame

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s