Iubirea e incorectă.


Nu cred că avem datoria de a ne apropia de oameni numai de pe traseul liniar şi previzibil al dragostei. Nu întotdeauna, nu față de oricine. Dimpotrivă, adevărata iubire purtată aproapelui nu este generică, nivelatoare, „democratică”, ci profund personalizată. Dumnezeu nu îi iubește la fel pe toți oamenii – e un mit: nicăieri nu ni se spune asta – ci îi iubește pe toți oamenii, dar pe fiecare într-un mod unic, irepetabil. De aceea mi se pare ridicol, de pildă, modul de hrănire al unora cu versete tip declarație de dragoste prizărite de prin cărțile Vechiului Testament, adică cu cuvinte rostite altcuiva. Nici o altă iubire a lui Dumnezeu, pe acest pământ, nu va fi ca cea a Lui pentru Israel. Dar nici nu veți găsi o iubire mai frumoasă decât a Lui pentru niniveni. După cum nici o altă iubire de-a Sa nu va arăta asemeni iubirii Sale pentru mine. În ce te privește pe tine, nu mă pronunț: tu să-mi spui dacă am dreptate sau nu.

1 Cor 13 nu ne-a fost dat pentru ne oferi o definiție completă a iubirii, cel puțin nu în felul în care se interpretează textul pe la noi: relații moi, parfumate cu indulgență, neconfruntatoare, comode şi dulci ca cele din romanele romanțioase (sic!) ieftine.
De ce aș crede așa ceva? Uite, un indiciu ar fi propriul nostru evantai de iubiri. Le suferim pe fiecare într-un mod unic și nemaivăzut. Față de copii, față de parteneri, față de părinți, față de prieteni, dar mai ales față de dușmani. Căci de unii oameni ne apropiem prin poduri făurite din distanțe.

Apoi, cine ar avea un bob de încredere într-o mărturisire generică a iubirii, în cuvinte și fapte aplicate oricui și în orice vreme? Fiecare act de iubire, rostit sau împlinit cu fapta, este o mărturisire a unicității locului pe care cel/cea iubit(ă) ocupă în inima ta. Nu mai e nimeni ca el/ea pentru tine, în acel sacru locșor deopotrivă al gândului și al simțirii ce întrece orice pricepere.

Dragostea stă în detalii, în pentru cine, când, unde, cum.

Uneori iubim pentru că

Alteori iubim deși

*

Chiar dacă le-aș face pe toate cele scrise în I Corinteni 13, dacă nu ești acea persoană unică pentru mine, nu te iubesc.

Și chiar dacă aș renunța la toate pretențiile și viața chiar dacă mi-aș da-o pentru tine, dacă aș face-o în numele dragostei, al unei porunci sau al unei credințe, nu al tău, ai putea să mă numești erou, sfânt, de ce nu, dar tot nu avea de unde să știi că te iubesc.

Dragostea discriminează. Ea este întotdeauna incorectă.

Dragostea nu dăruie ce trebuie, cât trebuie, cui trebuie: dă ce vrea, fără măsură, cui alege să i se dăruie.

Credințele sunt toate la fel. Speranțele de asemenea. Visăm aceleași vise. Împărtășim aceleași lacrimi.

Dar când vine vorba despre iubire, ca noi mai este nimeni.

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s