Oare ce este această minunăție pe care se trăiește viața, gadget sau device?


Ni s-a dat o viață, doar una; ne comportăm însă cu ea așa cum o facem toate aceste minunății ale tehnicii cu care ne-am înconjurat existențele. Da, o folosim așa cum facem cu un aparat dotat cu de toate, procesor, memorie, display … le știți voi foarte bine. Fiecare l-a primit cadou, fără să-l fi comandat în prealabil; reclamații ulterioare nu se primesc. E fragil, însă e singurul ce ni s-a dat.

Învățăm de mici să butonăm, să-i frunzărim aplicațiile. Îl configurăm după bunul nostru plac tot mai devreme: dacă am putea, am face-o la prima încărcare. Răbdare, totuși: s-a dus vremea în care alții făceau asta pentru noi. Îi testăm performanțele, îl încărcăm în mod regulat, îl conectăm la rețea și îl punem să muncească, tată. Ne-am învățat să atingem viața cu vârfurile degetelor, pentru a accesa portalurile dorite; distribuim decupaje, dăm Like-uri, că tot nu costă; am ajuns ca niște cai verzi pe pereți, distribuiți de algoritmi în toate părțile, vânturați de oferte, lăsând urme peste tot …

Unii, mai pricepuți, îi fac un tunning și îl pun să performeze, răsturnând teste de evaluare, predicții, specificații. Alții se resemnează într-o stare continuă de stand by, din care nu vor mai ieși decât la Marea Deconectare. În fapt, e o banală scoatere din priză, dar pentru fiecare astfel de algoritm, aceasta este în adevăr plâns și scrâșnire de circuite.

Ne plângem de termenul de garanție cam scurt și de un serviciu de asistență care nu prea se omoară să ne răspundă la sesizări. Nu-i bai, că nici noi nu ne omorâm cu grija: îl uităm în priză, îi abuzăm bateria, îl încărcăm memoria cu o mulțime de chestii cool, setăm off la „updates”, că nu avem niciodată timp de ele. Măcar îl îmbrăcăm într-o husă mișto, să iasă în evidență, altfel toate seamănă între ele, supărător de mult.

Și, uite așa, vine o zi când ne trezim că abia mai face față unui amărât de selfie. Și ni-i ciudă să vedem că încă mai plătim rate pentru el. Suntem datori vânduți. Ce ne-ar mai putea salva? Cine ar mai putea avea vreun folos de pe urma noastră?

Își face cineva milă cu un program „rabla”, poate?

Un gând despre “Oare ce este această minunăție pe care se trăiește viața, gadget sau device?

  1. Ne credem nemuritori , asta este explicatia ! Emitem pretentii si suntem convinsi ca totul e facil , ca totul e la buna dispozitie a noastra …. Stii ce e paradoxal , nu demult am inteles : Ne dorim cu totii sa ajungem in Rai dar nimeni nu-si doreste sa moara ! Suntem nemuritori , intr-adevar , dar trebuie sa murim pentru a o afla… Cat despre ce inseamna nemurire , las spre meditatie un dialog pe care l-am avut nu demult cu asta micu al meu :

    – Muru ( adica, eu!!!) , daca, dupa ce murim, ne transformam in iarba ?
    – Si vezi in asta a fi vreo problema ?
    – Nu pentru ca tot energie e!

    Cand simplifici , parca nu mai e atat de greu …..!

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s