De-ale Oscarului: un 2019 neimportant


Anul ăsta am văzut cele mai puține filme „de Oscar” din ultimii cinci. Pe deoparte, nu am fost motivat să-mi îndrept atenția prea mult spre încă o paradă a ifoselor ideologice hollywoodiene; pe de alta, am avut lucruri mai bune de făcut.

Astfel se face că nu pot să consemnez despre deciziile Academiei decât ceea ce se vede în continuare:

Cel mai bun film

Mi-a mers la inimă înfrângerea lui Black Panther. Mda, un film important, istoric (sic!), cu semnificație culturală,  sărbătoare a culturii africane, bla, bla, bla. Eu nu cred în filme importante, cred că există filme bune și cred că există filme de consum (e adevărat, cele două categorii nu se exclud). Black Panther e din a doua categorie. Unde mai pui că e film cu super-eroi care nu prinde o nominalizare la secțiunea „efecte vizuale” … need I say more? Mai tre` să curgă a țâră de apă pe Dunăre până ce un film de acest gen o să-și depășească condiția de film pentru adolescenți și tineri (ca mine!). Măcar în această privință momeala ideologică nu și-a făcut efectul.

Eu zic că meritau să intre în concurs At Eternity`s Gate și First Reformed (în această ordine), dar pentru că nu le-am văzut pe toate nominalizatele, mă abțin deocamdată.

A Star is Born a fost favoritul meu dintre cele pe care le-am văzut. Bine făcut, bine jucat; l-am văzut nu de mult și vreau să-l mai revăd, pentru că e ceva ce îmi scapă. Îmi place asta la un film, să simt că ceva îmi scapă; filmele pe care „le-am prins” din prima intră repede în uitare.

Bohemian Rhapsody? Hm, l-am savurat, fiind vorba de Freddie și de Queen, dar m-a lăsat cu un gust amar, totuși. Toată greutatea discursului și sensul poveștii sunt orientate spre acel minunat concert de pe Wembley, pe care însă îl pot vedea oricând pe youtube, așa cum fuse. Ce rost a avut reproducerea cinematografică detaliată a acelui recital n-o să pricep niciodată. Apoi, mi se pare că filmul s-a oprit cu povestea taman când ea devenea mai interesantă. Mi-ar fi plăcut să văd și o abordare a ultimilor anii din viața lui Freddie, destul de ermetici de altfel. Dar poate că este prea devreme pentru asta. Mai așteptăm.

Nu am văzut nici Green Book, nici Roma, asta e. Mă tentează amândouă, dar am răbdare.

Premiul pentru regie

Alfonso Cuaron e mare. Deși nu i-am văzut filmul, știu că dacă a putut face un Children of Men, poate face orice (chiar și un Gravity care încă mă lasă rece …). Având în vedere numărul mic de filme realizate, surprinde faptul că este la a doua statuetă câștigată. Sper că zidul nu are nici un amestec în asta.

Pawlikowski? Ah, da: trebuie să văd și Cold War. Ida nu a fost rău, dar rămân la părerea că se poate mai mult, chiar și domeniul filmelor „transcendentale”.

Cel mai bun actor

No, aici favoritul meu a fost Dafoe, pentru un superb Van Gogh în At Ethernity`s Gate. Nu știu dacă, având în vedere vârsta lui, va mai avea vreodată ocazia să ajungă până aici (încă odată: vă recomand filmul!).

E adevărat, Malek a avut și el un rol grozav de dificil, mai ales că a întruchipat un personaj cunoscut, cu o prezență generoasă în media, așa cum este Freddie Mercury. Ne-am zgâiat cu toții la dinții lui și poate am uitat că pentru a-i da viață solistului de la Queen a fost nevoie de mult mai mult. E un rol muncit, sunt convins, iar Malek pare un tip fain, cu capul pe umeri (încă).

Bradley a fost și el mare în A Star is Born, dar, n-ai ce-i face, numai unul poate să câștige.

Cea mai bună actriță

Cum nu am văzut-o dintre toate decât pe Lady Gaga, nu am altceva a remarca în afară de prestația ei din A Star is Born. Impecabilă. Asta este, spre deosebire de actori precum Leonardo di Caprio, aspirantele la marele trofeu nu trebuie să lupte cu ursul. În general, marile sacrificii artistice sunt mai greu de găsit în această zonă. Îmi rămâne în minte, încă, Charlize Theron din Monster, un rol cum nu a mai fost jucat vreodată și răsplătit pe merit. Dar atât.

Poate că ar fi bine să reținem faptul că a fi un actor bun nu înseamnă neapărat a-ți chinui trupul în moduri inimaginabile. Or, Lady Gaga, care nu este actriță, jucând un rol „ușor” (ce poate fi mai simplu decât, cântăreață fiind, să joci rolul unei cântărețe, la urma urmelor?) ne-a dovedit că măiestria poate fi găsită și dincolo de granițele breslei. Uneori, chiar este mai bine așa. Regizorii din perioada anilor 50-60 care foloseau actori neprofesioniști în filmele lor (marele Robert Bresson este unul dintre aceștia) nu erau nicidecum niște idealiști naivi. Ei urmăreau un efect artistic anume, care putea fi, de pildă, întruchiparea unui personaj care să nu atragă, prin folosirea diferitelor trucuri ale meseriei, empatia publicului. În cazul de față este posibil ca alegerea să fi fost motivată și de calitățile muzicale ale protagonistei. Poate că nu este cazul să întindem coarda.

Cel mai bun cântec

M-a prins „Shallow”, așa că nu mă supăr de alegerea lui. Nu rupe gura târgului, nu ar fi trecut Eurovisionul nostru, însă pe All the Stars nu l-am putut trece de prima înjurătură. Cu toată cultura lui cu tot.

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s