O Apocalipsă a nedumeririlor


Cum se poate? Explicați-mi, vă rog, ca unui copil de doi ani. Folosiți-vă de materiale ajutătoare, iar la nevoie desenați-mi, nu mă supăr. Dar deocamdată nu poci pricepe asta, cu nici un chip.

Nici nu mă pricep să pun totul într-o zicere meșteșugită.

Luați de aici. Dacă sunt prea multe, atacați măcar una dintre ele.

Cum poate fi cineva care distribuie informații neverificate, trunchiate, manipulatoare, părtinitoare și uneori pur și simplu mincinoase să pretindă a fi crezut atunci când propovăduiește Evanghelia? Și mai grav, cum poate cineva care consideră scuzabilă sau chiar legitimă distribuirea unor astfel de informații, de dragul unei anumite cauze, să mai pretindă a fi luat în serios când își mărturisește credința? Cum poate cere el respect și considerație pentru propria-i mărturisire, când aruncă cu noroi în mărturisirile altora?

La ce mai e bună mărturia lui?

… poate doar, cum zicea și Mântuitorul, să fie călcată în picioare.

Fără patimă, de data asta.

4 gânduri despre “O Apocalipsă a nedumeririlor

  1. Ce ai scris tu intra la categoria , ,,… nu tot cel ce-mi spune doamne, doamne , va intra in imparatia cerurilor..”

    Poate ti-am mai zis povestea asta din viata mea , dar mere tare bine cu nedumerirea ta :

    ….. anu 1 , la Teologie , Florin Betea , cuminte-n banca , intra decanul la prima ora cu bobocii de anul 1 … Primele lui cuvinte , inainte de-a se prezenta :

    – La sfarsitul celor 4 ani de studiu trei sferturi dintre voi veti fi atei !

    Florin , noroc de scaunul de sub el , altfel se culegea de pe sub pian(era si-un pian pe-acolo) …! Dar dupa 4 ani a inteles ce a vrut sa spuna profesorul candva …

    Asa ca , Dio , vai de noi !!!!!!! O fi fost si pentru ala , de-l pomenesti tu , un moment in care s-o fi uitat la cer , il trazneste sau nu ? …….si nu l-o traznit ….! Restul e spectacol pentru prostime , ca , de fapt , asta suntem pentru ei : zloata ………….., mazga .

    1. Acuma, ce să zic, Florin, poate că aici se ajunge și la noi: din patru care intră în apa botezului, vreo trei se vor pierde drum după toate câte li se vor distribui, iar al patrulea își va trage cumva sufletul, mirându-se cum de mai e încă pe cale, rămânând pentru a mărturisi Adevărul …
      … sau pentru a stinge lumina, căci ne e clar că așa ceva numai în întuneric se poate întâmpla …

  2. Cred că, într-un fel, tot timpul a fost așa. Culturalicește vorbind, vorbitorii evanghelici au vehiculat mereu poncife, colportări, fake-news old-style. Problema acum e că foarte mulți, în special tineri (destui nebotezați sau nehotărâți) pot verifica în câteva secunde niște afirmații rostite de la înălțimea autorității amvonului. Prin urmare, cred că decredibilizarea vorbitorilor se produce într-un ritm accelerat și, din păcate, există un soi de orbire cultivată și întreținută prin tot felul de argumente și subterfugii spiritualizate.

    Discreditarea „competeției” este iarăși o veche tehnică folosită cu mult succes într-o perioadă. Doar că și de asta s-a cam săturat lumea, mai ales când fie se lovește de dezamăgiri în propria tarla, fie găsește comori despre care știa că nu există în tarlaua altora. Nu o dată mi-a fost dat să aud, în anii din urmă, cu câtă surprindere și cu câtă admirație au aflat confrați evanghelici că există creștini „vii”, „trăitori” și în alte confesiuni…

    Nu cred că există suficientă preocupare și îngrijorare pe acest subiect. Iar discursul virulent cu alții și mulțumit de sine este în decredibilizare accelerată. Însă există și un fenomen interesant: replierea de criză. Am văzut că în situații de criză, când opțiunile nu sunt clare sau când oamenii se simt amenințați, revin la vechile năravuri și se ascund sub frunzele reflexelor de odinioară. După momentul „referendumul”, de pildă, foștii aliați par să revină în tranșee.

    1. Acestea fiind faptele, eu zic că nu ne putem permite să fim neglijenți sub acest aspect. Am crezut până acum că dacă am grijă de informația pe care eu o distribui (pe rețea, de la amvon etc) este suficient. Nu mai cred asta. E insuficient.
      Însă nici nu cred că ar trebui să mă transform în polițist care să îi tragă ăn permanență de urechi pe ceilalți.
      Dar o soluție tot trebuie găsită; măcar atât știu, că nu este o luptă ce se poate duce de către cavaleri singuratici.
      Mai vedem, poate răsar niște idei …

Lasă un răspuns la Florin Betea Anulează răspunsul

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s