A Straight Story on my own

Regăsirea pribegiei mele pe cărările lumii mă îndreaptă spre două posibilități de orientare a sensului trăirii: în dreptul inimii și în locul minții. Privesc însă cu o anume reținere a astfel de aventură, pentru că separarea, deși nedorită, devine inevitabilă. Vin dintr-o lume în care mi se vorbește despre o inimă curată, despre un cuget curat; chiar și despre pântece din care izvorăsc râuri de apă vie ne vorbea odată Mântuitorul. Pentru că omul își trăiește destinul în integralitatea lui, cu trup, cu suflet și cu toate ce-i sunt date de Dumnezeu întru întregirea omeniei sale.

Numai că nici inima nu mai este nici ea ce era odată. În absența unui reper, aventura aceea minunată a vieții, despre care nu știm ce este, ce înseamnă și pe unde ne poartă, ne conduce către niciunde. Pe linia orizontului, de la stânga la dreapta, asta e tot. Uneori în picaj, dar niciodată de jos în sus. Pentru că, vorba lui Vonnegut, deși nu știm nici ce e viața, nici ce înseamnă a o trăi, ne jucăm cât ține ziua de lungă, atât cu viața, cât și cu viețuirea. Pe rețele, pe ecrane, bâjbâind printre abia privite, imaginabile sau posibile lumi ale altora  …
Degeaba aș încerca să mă întorc în timp, pe vremea când inima era un termen care însemna ceva,  la evrei, de pildă, sufletul în întregul său, rațiunea fiindu-i circumscrisă în întregime. Descopăr că în Noul Testament conceptul este mult mai rar folosit (oare de ce?). Iar în vremurile astea mai moderne, s-au făcut tot mai multe jonglerii, din ce în ce mai neconvingătoare, cu ideea de suflet alcătuit din rațiune, simțire și voință. Naivitate. Tehnică. Schematism. Dar aș putea să mă întorc la Părinți, cu al lor fascinant concept de persoană. Altă jonglerie, însă una sinceră.

Ce să fac? Aș putea alege o cărare anti-interogativă în sens științific, în încercarea de a defini totuși un Centru, și intui, mânat de o nedreaptă evaluare a costurilor, o alunecare înspre un voluntarism romantic, unul pe care nu l-ar putea nimeni dibui în gândirea-mi. Aș lăsa, astfel, în jurul meu suficient loc sub soare și pentru cei ce buchisesc printre stele sau atomi, căci datorită lor avem sfintele Like-uri și distribuiri, și pentru cei vor îndrepta izvoarele de apă către cei însetați, căci datorită lor avem marile simfonii ale spiritului. Dar aș dezavua un concept la care ţin tare mult şi care, cel puţin pentru mine, este un far care mă avertizează de prezenţa unor nedoriţi monoliţi scolastici, cum ar fi cerculeţele alea care ȋmi spun despre trup, suflet, duh, raţiune, simţire și voinţă, intersectându-se grațios și oferindu-mi prin asta un Centru al lor.

Dar știu că, în plan conceptual, pe terenul personalităţii s-au pierdut bătălii importante, cum este cea ȋn privinţa avortului, dar şi ȋn chestiunea abolirii sclaviei.[1] Nu-i de joacă, știu.

Mi-ar fi uşor, dinspre orizontul unui existenţialism de care nu m-am dezis – pentru că nici n-a fost nevoie, har Domnului – să adopt o perspectivă mai puternic focalizată pe inimă ca suport pentru reabilitarea pasiunilor ȋn peisajul mult prea raţionalist al interogaţiilor dogmatice de astăzi, dar simt că pentru a rămȃne ȋntreg ca om ȋn faţa tainei lui Cristos, am nevoie de un echilibru, cel pe care l-am găsit ȋn acest deloc uşor de manevrat – cu mintea sau cu inima, cum doriți – tocmai în acest învechit concept de persoană. Nu e obligatoriu ca el să-mi răspundă tuturor ecuațiilor vieții, căci mi-e suficient să găsesc ȋn această capitulare un suport şi mai convingător pentru primatul tainei ȋn faţa omenescului, atȃt cȃt ne dă voie Dumnezeu să ȋnţelegem din el.

Ș-atunci n-am nevoie de un Centru doar, ci și de un drum (de o ucenicie, așadar) și de o destinație pe care s-o văd prin ochii credinței (acea desuetă nostalgie a paradisului). Și mai am nevoie de libertatea de a crea, așa cum Domnul meu a avut-o când a întocmit lumea.

Ah, nu în ultimul rând: din când în când – nu prea des, dacă îmi este îngăduit a cere – să pot pricepe absența.

[1] Vai, nu o să uit niciodată cum mi s-a explicat de către un american temeiul sclaviei ȋntr-un spaţiu pretins creştin conservator: “negrii nu erau consideraţi persoane complete”

Reclame

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s