Dicționar existențial – sfințire


Un traseu al persoanei – aventura ei prin lume – în căutarea unei ieșiri a existenței din sensurile acestei lumi, spre a alta, cea a veșniciei. Mă grăbesc a vă spune, înainte de a o lua spre nedorite deformări conceptuale, că scopul acestui parcurs nu este evadarea din lume, găsirea unei ieșiri (ca în Truman Show, de pildă), ci întoarcerea în ea ca într-un loc al copilăriei, devenit între timp rai.

Sfințirea nu poate fi privită doar în relație cu alte persoane. Ea nu este un fel de transfigurare ontologică, ci o devenire în acțiune, în participare și atenție îndreptată către aproapele, spre nevoia sa, căreia prin harul Domnului m-aș putea face răspuns, ori spre darul său, prin care el îmi poate fi de folos.

Tot așa, în strânsă legătură cu sfințirea, privim și vegherea. Îndemnul Mântuitorului în Matei 25 este unul dinamic: vegherea nu este statică, ci o activă căutare personală, atât în relație cu oamenii (garanția unei dinamici de nepotolit), cât și în relație cu … da, și aici ni se cere un bob de atenție: ne îndreptăm spre Tatăl – într-o continuă explorare a harului Său, inseparabil de prezența Sa –prin Fiul – care ne este Pâine, apă vie și înainte-mergător etc – și prin Duhul care ne leagă pe unul de celălalt, întru folos, zidire și mângâiere.

Nu există opriri, termene, agende, pași, standarde. Ciocniri, alunecări, contuzii … poate. E un drum lung, anevoios și din cale afară de frumos – de nedescris, aș spune – dar nu este mut, mai degrabă copleșitor, asurzitor de tainic, nici invizibil, căci strălucește de unde nici nu te aștepți …

Reclame

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s