Amu`, după o așa partidă nebună precum fuse Manchester City – Tottenham, nu`ș ce mi-a venit să mă gândesc la ce ar fi nevoie în zilele noastre pentru a pune pe butuci și frumusețea unei astfel de competiții, în climatul ideologic actual. Nici nu a trebuit să scurm prea mult prin galeria de dogme progresiste pentru a descoperi soluția salvatoare.
Țineți minte două cuvinte: „diversitate” și „incluziune”. Deja în spațiul cultural zarurile au fost aruncate. Cele două icoane ideologice fac ravagii în media, în industria filmului, în muzică, în educație, în comunități religioase. De ce ar rămâne sportul pe din afară? De ce să nu fie impusă diversitatea și în fotbal? De ce să nu fie legiferat un „inclusion rider” și în Champions League? Nț, nț, nț …
Ah, ce viață, gândiți-vă numai cum ar fi să-i impui Barcelonei: musai să incluzi în echipa de start câte un jucător din fiecare rasă și să reduci proporția de albi la o cincime (hai, să fie un sfert, pentru început …), să ai cel puțin o treime din jucători – adică, rotunjit, patru la număr – care să fie din categoria LGBTQ și măcar unul căruia comentatorul să nu știe ce pronume personal să îi atribuie, iar între ei să găsești – fără discuții – cel puțin un musulman, un hindus, un scientolog și un liber cugetător. Iar tricourile să fie, de acum încolo, în culorile curcubeului, ca să nu se simtă nimeni ofensat. Nu am zis nimic despre femei, deși …
Ș`atunci să vezi meciuri, părinte unu!
dyo 