Sunt informat, așa că nu știu nimic


Amu` vreo o sută și ceva de ani, găsim în carte, Eminescu sugera, nu fără o anume resemnare, faptul că „în auz ne sună multe”; un bombardament informațional fără precedent în istoria civilizației umane se cerea gestionat, cumva, nu se prea știa cum, de către cel ce și-ar fi propus să rămână cu capul pe umeri în timp ce vreme trece, vreme vine.

Te întreabă și socoate, hm?

Nu știu să vă spun dacă sfaturile poetului au produs efecte între cititori, altele decât cele specifice discursului liric, dar mi-e limpede faptul că dacă aș persista în a califica drept „bombardament” ceea ce se întâmplă în lumea sfârșitului de secol XIX, în condițiile dezvoltării exponențiale a jurnalismului, atât cel de opinie, cât și cel de informare, probabil că pentru a descrie situația de astăzi, nici măcar noțiunea de „holocaust nuclear” nu ne-ar mai fi de folos.

Pe deoparte, vreme de vreo trei sferturi de veac, lumea noastră a fost victima propagandei (comunistă, nazistă etc), caracterizată, printre altele, prin uni-direcționalitate. În ciuda diversității mijloacelor folosite, sursa, conținutul și destinatarii comunicării erau imuabile. Eficiența era asigurată tocmai de această stabilitate: o propagandă de calitate se face transmițând același mesaj, pe o perioadă cât mai lungă de timp, prin toate mijloacele posibile. Percepția spațială – iar asta într-o perioadă în care cultura vremurilor era obsedată în special de spații și amplasamente – era modelată pentru a se crea impresia fluxului unic și irezistibil.

Trezită din șocul consecințelor pe care politicile impuse prin propagandă și mână de fier le-au aduse peste lume (cu număr de victime omenești ce par să bată suta de milioane), lumea noastră s-a debarasat de acest model, asta și pe fondul optimismului pe care progresul tehnologic ni l-a inoculat cu generozitate, mai întâi prin televizor, apoi prin Internet. A mai contribuit un factor: spațiul a devenit irelevant, toată lumea fiind acum obsedată de timp.

Toate s-au pierdut, prin fărâmițare. Sursele sunt inepuizabile, mai ales acum, când și jurnalismul trăiește în acea realitate democratică contestatoare la adresa specialiștilor în ceva. Producerea și transmiterea informațiilor nu mai este doar la îndemâna profesioniștilor; consecințele sunt similare cu cele experimentate de alte domenii sociale: din factori de influență, specialiștii au devenit instrumente ale celor care vor să influențeze (s-a creat chiar noțiunea și slujba de influencer, unul care nu este specializat în nimic, dar le știe pe toate sau, în cazuri fericite, știe câte lucruri … și bune).

Conținutul? Este atât de divers, încât se auto-anihilează, colapsând asemeni unei găuri negre, fără să mai lase lumina cunoașterii să iasă. De aceea, aflăm multe, dar nu mai știm nimic.

În ce-i privește pe destinatarii comunicării, ei sunt pretutindeni, dar nicăieri. A asta a fost până acum, iar GDPR-ul sau alte instrumente de structurare a fluxurilor nu cred că aduce mai multă ordine în lumea noastră. De aceea, dacă e să mai facem apel la ideea de „bombardament”, ar trebui să inventăm o ilustrație care să poată descrie lipsa de orientare a comunicării, datorată absenței direcților. În zilele noastre principalul dușman al sacrului – privit în sensul eliadian al termenului, ca acel factor care ordonează experiența umană – este Rețeaua.

În schimb, uni-direcționalitatea structurală a comunicării propagandistice și-a găsit refugiu în altceva, în zilele noastre, într-o altă paradigmă. Este prin vedere. Trăim în imperiul iluziei că înțelegem ce este de înțeles pentru că am văzut cu ochii noștri. O fotografie. O lozincă. O caricatură. Un meme. Un (scurt) videoclip. Toate acestea ar putea fi mijloace reci de comunicare, participative, deschizătoare de drumuri în reflecție, analiză și evaluare; s-a reușit însă miracolul transformării lor în mijloace fierbinți de comunicare, care nu sunt în stare să ne învețe ceva, ci doar să ne provoace reacții.

Măcar de-a fi ACEA privire, în urma căreia chiar ai înțeles!

Ferice de cei ce n-au văzut și au crezut? Oh, da, mai mult ca oricând.

Reclame

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s