S-ar părea că ne e mai ușor să știm cum se încheie unele lucruri decât cum încep. Începuturile constituie materialul de bază al miturilor și legendelor. Ne sunt suficiente (încă). În schimb, sfârșiturile au în experiența noastră o rezonanță aparte. În special, ne fascinează acel element aflat pe buza prăpastiei, ca un marcaj rutier care îți spune că până aici ți-a fost și că de acum încolo intri – fără posibilitate de întoarcere – într-o altă lume. Ne fascinează ultimul exemplar al vechii lumi.

Bunăoară, în filme avem cam așa: The Last American Hero, The Last Emperor, The Last Samurai, The Last of the Mohicans, The Last Boy Scout, Last Man Standing,  The Last Jedi, The Last Knight, Last Knights,The Last American Virgin, The Last Scout, The Last American Cowboy, The Last Survivor, The Last Disciples, The Last Warrior, The Last Explorer, The Last Soldier, The Last Gentleman ș.a.m.d.

LastOfTheMohicans.jpg

Există și timide încercări de „The First”, incomparabil mai puține (The First Avenger este un exemplu notabil, învăluit în legendă). Este, se pare, mult mai riscant să identifici un prim exemplar al unei rase. Intervin în joc pasiuni istorice, ideologice, politice. În plus, pare destul de neinteresant să te limitezi în spunerea unei povești la identificarea originilor lumii acesteia. O poveste bine spusă trebuie să ne explice cum evoluează o lume și, eventual, cum își atinge ea zenitul existenței sau, în unele cazuri, piere. Iar rosturile existenței unei lumi – mă refer acum la filme, nu știu dacă acesta este cazul în alte arte narative – se explică prin funcționarea lor ulterioară, nu prin scrisori de intenție, note de fundamentare sau caiete de sarcini.

The-Last-Samurai-03-1.jpg

Să recunoaștem că ultimul e mult mai interesant, mai fecund. Poartă cu sine o dramă incomparabil mai profundă: apusul unei ere, dispariția unei lumi sau a unei comunități, un sfârșit tragic. Dincolo de ultimul nu mai e nimic, în afară de memoria păstrată în conștiința noii lumi. Din aceasta, din noua configurație căreia îi lipsește acel ceva, semnificat prin ultimul exponent al unei tradiții pierdute, facem parte și noi, cei ce privim filmul. Rețeta construirii unei senzații a pierderii care să însoțească vizionarea întregului film nici nu mai are nevoie alte ingrediente pentru a-și atinge scopul.

Dacă e să mă gândesc la filmele din lista de mai sus pe care le-am vizionat, toate îmbracă în final această idee a ultimului într-o haină nostalgică. Aceasta pare să funcționeze ca o ultimă răsucire a cuțitului în rană: iată ce ai pierdut. Ceea ce noi ți-am arătat aici, nu vei mai vedea vreodată, decât, poate, într-un film similar. Împacă-te cu gândul și întoarce-te în lumea ta, cea hrănită în porții zilnice și consitente cu iluzia perenității.

Simultan, ești parte a lumii care i-a venit de hac celei reprezentate de ultimul și parte vătămată în toată această poveste, căci s-a pierdut ceva ce nu a mai ajuns până la tine, o idee, o ordine a lumii, o virtute vrednică de cultivat în societate, un principiu infuzat în conștiința unei comunități, o tradiție … Iat de ce nu mai avem onoare, de ce nu mai sunt eroi adevărați printre noi, de ce nu mai luptăm pentru cauze nobile. Vina nu este a noastră, este a celor ce au exterminat o lume în care toate aceste lucrui încă existau. De aceea, poate, această nostalgie pe care ne-o induc filmele de felul celor mai sus menționate nu merge niciodată atât de departe până la a sugera o vinovăție a plătitorilor de bilete.

Pe de altă parte, este uneori riscant să spui că o lume întreagă a pierit prin ultimul acela, identificat cu nume și prenume. Dar poate că tocmai aceasta este și ideea: să îți pui tu însuți întrebarea dacă lucrurile stau așa sau nu. Poate că personajul filmului pe care l-ai văzut nu este ultimul erou, samurai, gentleman, cavaler, supraviețuitor etc. Poate că tu ești acela. Sau ai putea fi. Ce te faci, hm? Hm? Hm?

Poate că acesta este, în adevăr, un cartuș. Rămâne de văzut dacă lunetiștii mai au și altele pe țeavă sau mizează totul pe o singură (și ultimă)lovitură.

Ultimul bloggăr? Am văzut deja filmul de câteva ori și cred că încă mai are potențial …

Reclame

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s