Never trust the apparatus!


Spre finalul primului episod din seria Cernobyl, realizată de HBO, întâlnim o scenă care, cel puțin din punctul meu de vedere, ne oferă cheia ideii principale a producției: cum putem să ne comportăm ca oameni responsabili într-o lume în care suntem învățați să ne încredem cu precădere în forța, înțelepciunea și competența unui sistem?

La o primă ședință operativă, în timp ce mai mulți tovarăși încearcă să găsească o cale de a ieși cât mai curați din toată afacerea cu explozia, un tovarăș ceva mai în vărstă și, probabil, cu mai multă experiență în munca de partid, ia și el cuvântul, îndemnându-i pe toți – de fapt, aducându-le aminte – să își pună încrederea în aparatul de Stat (apparatus). Aveți încredere în apparatus, în ceea ce zice el, și lăsați-l să își facă treaba cum știe el mai bine. Dormi liniștit, el lucrează pentru tine, vorba reclamei de tristă amintire. Întreg filmul ne va dovedi exact opusul: aparatul funcționează mizerabil, iar dacă s-a făcut ceva bun pentru a gestiona situația provocată de explozie, s-a făcut pentru că au existat oameni care nu s-au ascuns după o structură dezumanizată și dezumanizantă, ci și-au asumat cu curaj, cu nebunie și uneori chiar cu eroism decizia de a se face parte din rezolvarea problemelor.

Un sistem corupt și bolnav anesteziază până la anihilare, printre altele, și capacitatea de a ne asuma responsabilități personale. El este ușor de transformat în „vinovat de serviciu”; mda, cad vreo două-trei capete, de regulă fără mare zgomot, după care o luăm de la capăt. Dacă sunt însușite niște lecții – și au fost, să recunoaștem, însușite câteva – asta se face cu un preț: cineva trebuie să moară în prealabil, dacă se poate niște copii. Da, pentru că o astfel de lecție trebuie să fie neapărat și una cinică, dacă altfel nu se poate.

Pentru mine, între cauzele care au condus la eșecul salvării Alexandrei, fata ucisă în Caracal, aceasta este una dintre cele mai tulburătoare, cu atât mai mult cu cât ea este și cea mai greu de gestionat: un eșec de sistem, din orice perspectivă l-ai privi, al aparatului de securitate civică, al societății și, de ce nu, al tehnologiei care ar trebui să ne ajute să localizăm cât mai repede zonele de intervenție. Un apparatus care s-a făcut de râs.

Dar eșecurile aparatelor sunt tot eșecurile noastre. Indiferent de felul în care ne raportăm la ele sau de felul în care le facem să funcționeze, până la urmă noi, oamenii, suntem cei ce facem sau nu diferența într-o situație dată. Respectându-le ca la carte sau, atunci când litera lor nu poate face față provocărilor vieții, urmând spiritul în care au fost gândite.

Altfel, putem da cu presupusul, putem arăta cu degetul, putem condamna și dărâma un sistem, putem cere mazilirea unor factori (i)responsabili. Și putem în continuare să ne punem încrederea în sisteme, în mecanisme, în proceduri și în protocoale. Ceea ce ar constitui, cred eu, o rămânere pe loc în aceeași paradigmă păguboasă. Noi, creștinii, știm că încrederea în om este o perfidă capcană pentru credincios, aducătoare de grozave nenorociri. Cred că același lucru se aplică și mecanismelor de orice fel pe care le punem la punct, chiar cu bune intenții. Sunt omenești – vor da rateuri.

Dar pentru rateurile lor suntem noi, cu toții, responsabili. Pentru faptul că trăim într-o lume în care nu mai prețuim viața îndeajuns pentru a ne-o pierde la nevoie. Pentru faptul că suntem oameni fără piept și creștem o nouă generație care s-ar putea să fie văduvită și de minte. Pentru că România bunului simț e o lozincă, o găselniță de marketing, nu un principiu care să ne călăuzească pașii prin lume. Pentru că la treizeci de ani de la căderea comunismului încă ne ascundem în spatele structurilor de tot felul, întocmai ca pe vremea lui Ceașcă. Pentru că îngăduim ca nici o promisiune a zilei de astăzi să nu depășească stadiul de profeție fantezistă, fără rost de împlinire. Pentru că implicarea multora dintre noi în viața cetății se rezumă la a face bășcălie la adresa celor ce ne conduc.

Aparatul este așa cum este, iar noi ca dânsul, negreșit. Restul e politică.

Și durere.

Reclame

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s