Prezidențiabilul: cine este el și cu ce îl vom asemăna?


Mă pregătesc de zor. Presimt (încă) o campanie isterică, apocaliptică, spirituală, în care abisuri profetice irefutabile îi vor impune alegătorului creștin un candidat călare pe un cal alb, cu o trompetă de foc în mână, în timp ce toți ceilalți sunt capete ale bestiei aleia cu zece coarne. Am mai văzut filmul ăsta. Se dă în reluare, pe toate canalele.

Din nou, alegătorul creștin nu are de făcut o alegere; el TREBUIE doar să pășească pe calea deschisă de niște înfierbântați ai unui organism media de două parale și ale cărui funcții vitale sunt încă menținute grație unor perfuzii consistente de senzaționalism agresiv. Floare la ureche.

Mai ales că (scuze…) candidatul, cel ce va ștanța valorile creștine acolo unde trebuie și unde le este locul (la Cotroceni, deasupra porții principale: unde vă gândeați?), va fi cu necesitate un arhetip al unui personaj biblic. Altfel nu se poate.

Numai că, deși se întrezărește la orizont șaua călărețului ce va face din România o Grădină a lui Dumnezeu, încă nu a ieșit la lumină acel arhetip motivator. Izvorul de inspirație este bogat, dar cred că ar trebui început din timp, ca să priceapă bine tot creștinu`.

Cirus a fost adjudecat deja de Trump. Deși se pășește în umbra americanului, nu cred că e rost de un plagiat acum.

David? Lipsesc Goliații, n-are cu cine.

Moise? Nu mai are cu cine: Exodul e deja în curs de înfăptuire.

Noe? S-o gătat lemnu`, abia mai avem pentru a schimba o vorbă.

Solomon? Ah, înțelepciune …

Samson?

Mai bine nu-mi bat capul, vor găsi ei ceva potrivit, de asta sunt sigur.

1 comentariu

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s