Cuvinte spoite – diversitate


Mi se pare stranie, în discursul corect și sensibil (sic?) al zilelor noastre, folosirea acestor cuvinte „de aur” în formularea tezelor și lozincilor aferente.
Cum ar fi, de pildă, „diversitate”. Nu se mai poate imagina un discurs politic modern fără a face apel la această mantră deschizătoare de uși dintre cele mai prestigioase. Pune „diversitate” într-una din primele doua fraze ale unui speech și nici nu mai contează ce vei spune după, auditoriul cu minți și urechi destupate de atâtea infuzii progresiste îți va mânca din palmă fiecare cuvințel.

Mai contează dacă el înseamnă sau nu ceva?

Dincolo de cuvântul în sine, regăsim puține înțelesuri, dar multe implicații. În el însuși,  „diversitate” pare conțină cam tot ce este nevoie pentru a ne oferi fericirea cea fără de margini în toate. Căci diversitatea aduce plus-valoare într-o comunitate, echipă sau într-un proiect social, economic, artistic (Metallica e depășită de vremuri, asta e) etc.
Dar o diversitate sub ce aspect? Ni se spune, școlărește: genuri, rase, etnii, orientări (lipsește, în general, o preocupare în privința diversității confesionale – pentru că, în acest caz, vorbim despre o alegere personală, nu despre un dat obiectiv). Sic.
Stranie – pentru că acesta este cuvântul meu de aur – este însă superficialitatea cu care diversitatea își îmbracă „binecuvântările“: totul trebuie să rămână la suprafață. Nu avem voie să credem că există ceva dincolo de aceste etichete: nu există feminitate, nici masculinitate (în afara de aia otrăvită), nici trăsături specifice omului alb și culturii sale (în afară, desigur, de rasism), nici din cele specifice celor de altă rasă, nici trăsături moștenite într-o comunitate anume (în afară de cele specifice grupurilor majoritare, oprimatoare prin definiție), nici o asociere a vreunei orientări sexuale cu lucruri despre care nu e voie să vorbim etc, etc, etc.
Diversitate de ce? De etichete? Pentru că dacă mi se dă voie să mă identific în societate drept un ceas cu cuc, dar nu am voie sa strig ora exactă și nici să vorbesc cu un ceas de buzunar despre beneficiile, dar și despre dezavantajele afisajelor electronice, pentru a nu-l ofensa și a nu pune în pericol diversitatea, atunci vorbim doar despre un afiș pestriț al diversității, un meme al ei, nu despre un lucru real, profund. Pentru că dacă niciun ceas din lume nu mai are voie să pretindă ora exactă – este incorect politic sa afirmi așa ceva, deși se vor găsi niște orologii care să îți spună exact ritmul corect pentru tic și pentru tac, de ele să ascultați – suntem cu toții parte dintr-un imens decor. Nu mai suntem actori pe scena lumii, ci parte din recuzită, din aranjamentul scenic.
Pe scenă, însă, nu se mai joacă nimic, căci dramaturgul a murit, și nu mai avem pe nimeni să care să mai scrie ceva, un vodevil, o dramă măruntă…
Avântul acesta pro-diversitate, într-un astfel de decor, îmi pare a fi un fel de hei-rup din acela muncitoresc, înălțător precum cele de la parade. Mult zgomot, multă culoare, aplauze puternice, prelungite. Însă zâmbetele sunt false, iar în spatele lor sunt lacrimi și ipocrizie. Afișe.

 

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s