Dumnezeu e surprins


Viața e cu atât mai frumoasă, cu cât ne îmbracă, cu o gingașă discreție, marile și micile ei momente sau spații în haina incertitudinii. Imprevizibilul conferă fiecărei trăiri un farmec aparte, în relație cu lumea și cu faptele ei, cu aproapele și, desigur, cu Dumnezeu.
Să spun un „Te iubesc”, fără sa știu ce voi primi în schimb. Să-i cer lui Dumnezeu luna de pe cer, în numele Fiului, cum zice în Carte, dar să nu am garanția felului în care îmi va fi livrată. Să merg pe malul mării pentru a admira un apus, fără a avea certitudinea ca norii nu îmi vor ruina plăcerea unui selfie de zile mari.
Surprinde-ne, viață: e rugăciunea noastră, nerostită, ci tainic cuibărit în duhul nostru, de fiecare zi. Arată-ne ceva ce n-am apucat să notăm în agende. Pe cărări bătătorite, scoate-ne în cale lucruri la care mintea noastră nu s-a suit niciodată…
E adevărat, nu toate surprizele vieții sunt plăcute. Unele sunt triste, dureroase, tragice. Însă ele durează puțin, o clipă, în timp ce efectele lor asupra vieților nostre sunt garantate pentru veșnicie.
Mă întreb, de aceea, dacă Însuși Dătătorul vieții poate sau nu să se bucure de această mirodenie a relațiilor, impredictibilitatea lor, riscul pe care ele ni-l oferă, surprizele. El, care le știe pe toate. Am auzit voci care pretind că el nu poate fi dezamăgit, pentru că îi știe omului trădările înainte chiar de realizarea lor. Din veșnicie, El știe răspunsul tău la chemarea Evangheliei. Dar, atunci, de ce s-ar mai bucura pentru aducerea cuiva de la morte la viață? Ce bucurie mai poți avea într-o victorie cunoscută sau chiar hotărâtă, cum zic unii băieți tare veseli, înainte de veșnicii?
Eu cred că Dumnezeu este suficient de mare ca să să-și poată permite riscuri, surprize, cărări nebătătorite. Își poate permite, uneori, să regrete, să schimbe decizii: de regulă, facem apel la artificii savante pentru nu-L privi pe Dumnezeu cu condescendență, în astfel de situații.
Dar poate că El nu vrea altceva decât să împărtășească alături de creația Sa frumusețea viețuirii într-o vale a incertitudinii. Iar asta, nu mă înțelege greșit, fără să renunțe la prerogativele Sale, la judecată, la iubire, la Apocalipsa.
Nu este asta încă o dovadă a măreției Lui? E atât de stăpân pe joc, încât își permite să închidă ochii și să joace asemeni nouă în viață, clipă după clipă, loc după loc, emoție după emoție. E minunea de a fi pentru lumea pe care a creat-o ce dorește El să fie, nu ce Îi spun teologiile noastre.
Un Dumnezeu care întreabă nu doar retoric: „Dar oare, când va veni, va găsi El credință pe pământ”? Unii știu răspunsul. Eu nu mă grăbesc să zic. Poate că nici Dumnezeu, dar ăsta este secretul Lui…
„Dumnezeu are un plan pentru viața ta”, o lozincă pe care nu am înțeles-o niciodată. M-am întors la El nu pentru că am știut ce o să îmi ofere, ci pentru că m-a copleșit cu surprize; prin El, haosul planificat din viața mea devenea o aventură plină de necunoscute, cu bucurii și cu lacrimi, cu iubiri și cu suferințe, cu epifanii și depresii: e adevărata frumusețe a religiei, pe care mulți nu o înțeleg.
Uităm prea adesea faptul că părtășia cu Dumnezeu e pe dublu sens: și El se apropie de noi, împărtășindu-ne trăirile, speranțele, uimirile. De aceea, cred, îl putem lua prin surprindere, pe nepregătite. Într-un mod plăcut chiar. Dar pentru asta e nevoie de un singur lucru: să îl iubim cu tot ce suntem. Floare la ureche!

Reclame

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s