E intrigant să vezi un film inspirat din fapte reale – și nu orice fel de fapte, ci chiar dintr-o acțiune a Mossadului, desecretizată nu demult – despre care s-au găsit critici care să spună că este modelat, „într-un mod rușinos” chiar, de o idee avansată în stadiul de complex, cea a „salvatorului alb”. Se pare că va fi tot mai greu să descoperi în fimele zilei bărbați albi heterosexuali decenți. Despre eroi, nici să nu mai pomenim. E musai să ne turnăm cenușă-n cap pentru nemernicia de a face parte dintr-o categorie/clasă socială care nu a produs altceva decât rău acestei omeniri. De-acum și pururea.

La fel de intrigant este și felul în care filmul este pus la zid de către critici. Să admitem, nu este o capodoperă; regăsesc în el niște clișee slăbuțe, cum ar fi „să încropim o echipă din meseriași adunați din felurite locuri, retrași din activitate” sau tipul acela de salvator, bun profesionist, însă cu probleme în relația maritală. Chris Evans pare să aibă cu sine, în unele momente, scutul de super-erou (păcat, pentru că este un actor bun: a dovedit-o în Gifted). Dar aici suspectez că grimasele de repulsie ale criticilor nu au de-a face cu filmul în sine, ci cu ceea ce înseamnă el, da, cu nesfântul Mossad, cu o problemă israeliană, alta decât cea palestiniană (măcar în parte).

Calitativ vorbind, consider că filmul este de duzină. Povestea este, pe alocuri, grăbită; se simte uneori atmosfera de Netflix, asta e. Clișeele, mă simt nevoit să repet, sunt la ele acasă. Spuneți-mi, însă, că doar ele vă vor deranja în timpul vizionării. Pe bune, spuneți-mi. Vă voi crede. Dar trebuie s-o aud/văd venind de la voi, nu doar s-o gândiți în taină.

Dacă vă îndemn să vedeți Red Sea Diving Resort, o fac, pe deoparte, pentru valoarea lui ca memorie, datorită mărturiei pe care o aduce înaintea ochilor noștri, iar pe de alta pentru ideea sa. Pentru că așa cum este el, filmul ne propune o idee, cea a nebuniei mântuirii. Orice măntuire are undeva, poate chiar la temelia ei, o doză de nebunie a cuiva. În creștinism, mântuirea aste așezată pe nebunia lui Dumnezeu. Aici, salvarea refugiaților etiopieni și trecerea lor prin Marea Roșie – nu se putea rata suprapunerea semnificațiilor acestei povești cu cea a Exodului, desigur – este așezată pe nebunia unor agenți israelieni, în special pe cea a lui Ari Levinson (Chris Evans). Conflictul dintre el și Sammy, care îi deranjează pe mulți, pentru că este între doi salvatori albi, bărbați hetero, trebuie spus asta, cu bold, are tocmai acest rost, de a scoate în evidență dimensiunile acestei nebunii, vecină cu iraționalitatea, fără a fi totuși lipsită de calcule și de estimări ale costurilor, de neînțeles chiar pentru cei implicați, totuși irezistibilă.

Vă îndemn să îl vedeți ca pe un exercițiu spiritual, de autocunoaștere. După ce l-ați văzut, evaluați-vă reacțiile: ce anume le alimentează, calitatea filmului și a poveștii sau ideologia căruia îi slujește? Da, este un film cu și despre refugiați. Se mai poate spune o poveste bună despre refugiați în zilele noastre, by the way? Alte prejudecăți, aceeași dramă …

Așadar, vă îndemn să îl vedeți, cu singura precauție legată de conținut, anume că se înjură mult; contextul descris în film este unul extrem de stresant și de provocator (am vorbit despre nebunie, nu?), așa că este de înțeles, totuși. Eu doar vă previn: dacă considerați că nu merită să treceți peste asta, mai bine săriți peste acest film, deși eu zic că merită să ne aducem aminte, uneori, și de astfel de lucruri …

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s