Umbra vieții, odihnindu-se


Uneori, sunt copleșit de inconștiența cu care pășesc pe cărările vieții, luând multe din bucuriile ei, alături de întristări, ca pe niște accidente providențiale (îmi asum oximoronul). Îmi trece repede, mai ales că – cel puțin, așa mi se pare mie – nu sunt singur în acestă situație. Trăim la fel, oare?

Trecem printr-o vale îngustă, fără să ne dăm seama dacă urcăm sau coborâm pe ea, căci rareori luăm seama la firul de apă ce a modelat-o, iar de o parte și de alta stau cei doi versanți ai neputiinței noastre de a ne pricepe condiția. Grozăvia păcatului, un cancer aducător de moarte, incurabil, nemilos, atotbiruitor. Măreția unui har ce ne oferă – fără a pricepe cum și de ce – darul vieții, mai presus de orice biruință. Culmile celor doi versanți ne sunt necunoscute nouă, dar am prins de veste despre Cineva care este deasupra lor.

Ce bine că ni s-a dat lumina! Căci chiar dacă nu vom pricepe niciodată oririle și frumusețea abisului prin care am căutatea ieșirea spre veșnicie, ne-am bucurat de privilegiul de a crede și spera că nu vom pieri ascunși prin măruntaiele munților.

Ah, și, să nu uităm, ni s-a dat și darul de a iubi condiționat, descoperindu-ne unul pe celălalt în necazuri și în bucurii …

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s