Supermall


Este posibil ca pentru generațiile care vin, crescute în biserici sau în afara lor, amenințarea consumerismului să nu mai stea în constatarea că „lucrurile cumpărate nu aduc fericire și împlinire” în viețile celor ce le dobândesc, ci în recunoașterea faptului că o vor face. Ne adaptăm, nu stăm degeaba. Tot mai mulți oameni arată că pot fi pur și simplu fericiți ajungând în posesia unui nou gadget sau vehicul minune; la fel se întâmplă cu cei ce reușesc să își clădească un cuib mai de soi sau să se îmbrace cu niște țoale de firmă. Fericiți și împliniți. Câștigând bani, mulți, mulți bani și cumpărând o mulțime de lucruri. Vedeți?

Apoi … devenim mai buni alimentând mașina cu un anume tip de carburant; avem mai mult timp pentru noi folosind detergentul minune; cafeaua ne apropie de cei dragi; murdăria este bună; ne împlinim cele mai tari vise grație creditului pe bază de amprentă; ne trăim umanitatea cu adevărat hrănindu-ne mâțele și ogarii cu bucățele suculente proaspăt scoase din pachețel; suntem uniți în cuget și simțiri datorită ultimei oferte de servicii de date; trăim arta pură pe ecranul unui gadget care a costat cât hrana zilnică pe vreo trei luni jumate (dar a meritat!); devenim una cu tehnologia atunci când conducem o mașină ce pare să îți cunoască cele mai adânci angoase rutiere etc,etc, etc.

„Dar va veni un moment când își vor da seama că și-au risipit viețile!” zici. Ești gata să-ți pariezi viața pe asta? Pentru că atât timp cât trăiești într-un (super)magazin, moartea nu are nici o altă șansă decât să te găsească cu zâmbetul pe buze, bucurându-te de ultima achiziție. Nu e timpul pentru regrete. Totul e să ai în permanență cardul la îndemână, căci ofertele vor curge până în vecie. E o promisiune!

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s